BMW”, ,,Audi” şi ,,Mercedes-Benz” – cu accesorii și sisteme multimedia uzate
Colaboratorii postului vamal Leușeni-Albița (auto) au curmat o tentativă de transportare ilicită a unui lot de accesorii şi sisteme multimedia, în valoare de zeci de mii lei.
La linia de control s-a prezentat un mijloc de transport de model ,,Mercedes Sprinter 312D”, care tracta o remorcă de model ,,WM MEYER”, ambele înmatriculate în Republica Moldova. Unitatea de transport se deplasa din Italia în Republica Molodva transportînd colete și transmisiuni neînsoțite. Șoferul, și însoțitorul acestuia au declarat verbal și ulterior au indicat în declarația vamală, că nu transportă bunuri în cantități interzise.
În cadrul controlului vamal efectuat cu ajutorul mijlocului mobil de scanare „X-Ray Rapiscan”, a fost depistat un lot impunător de marfă, accesorii și sisteme multimedia uzate, pentru autoturisme ,,BMW”, ,,Audi” şi ,,Mercedes-Benz”, fără acte de însoțire sau proveniență.
Mărfurile au fost depistate în remorcă, dosite printre colete și transmisiuni.
În aceste condiţii, conform procedurii legale, marfa împreună cu unitatea de trasnport au fost reținute de către organul vamal, iar specialiştii în domeniul valorii în vamă urmează să determine valoarea exactă a lotului de accesorii şi sisteme multimedia.
Totodată, colaboratorii vamali au întocmit pe numele conducătorului auto un proces-verbal, conform indicilor art. 287 – Cod Contravenţional al RM, care prevede achitarea unei amenzi în valoare de 3000 lei.
Maria Roșca