Biroul Vamal Chișinău – campionul la sport al Serviciului Vamal

Biroul Vamal Chișinău – campionul la sport al Serviciului Vamal

În perioada 09-11 septembrie curent, localitatea Vadul lui Vodă a găzduit cea de-a XXV-a ediție a Spartachiadei sportive a Serviciului Vamal. Competițiile au reunit nouă echipe din cadrul celor șapte birouri vamale, Aparatului Central și întreprinderii de stat ”Vamservinform”. Formațiunile și-au disputat întâietatea la șapte probe sportive: minifotbal, volei masculin/feminin, tenis de masă, șah, dame, tragerea otgonului și armwrestling.

Competiția, organizată, anual, cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului vamal, are drept scop atingerea unui nivel înalt profesional și sportiv cu caracter aplicativ, promovarea modului sănătos de viață  și a sportului în rândul angajaților sistemului vamal.

La ediția din acest an, după punctajul acumulat în cele șapte probe de concurs, câștigătoare a devenit echipa Biroului Vamal Chișinău, urmată de echipele Birourilor Vamale Ungheni și Bender. Formațiunilor clasate pe primele trei locuri le-au fost conferite medalii și cupe, iar cei mai buni jucători, desemnați de echipa de arbitri, au primit distincții și diplome.

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, prezent la ceremonia de premiere, a apreciat nivelul înalt de pregătire fizică a participanților, menționând că însăși participarea reprezintă o dovadă de inițiativă și implicare.

5 6 7 8 9

Mihaela Rotari

Share