Bilanţul săptămânii: 101 persoane au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a RM

Bilanţul săptămânii: 101 persoane au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a RM

În rezultatul desfăşurării activităţilor specifice în zona de competenţă, angajaţii Poliției de Frontieră, în perioada 9 – 15 februarie 2015, au depistat şi reţinut 101 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

– 36 persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și a regimului în punctele de trecere;
– 2 șoferi pentru exploatarea mijloacelor de transport reutilate ilegal;
– 9 persoane pentru prezentarea documentelor contrafăcute, falsificate și străine;
– 3 cazuri de trecere ilegală peste frontiera de stat a bunurilor materiale;
– 22 cetăţeni străini pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 29 persoane aflate în conflict cu legea și un mijloc de transport dat la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații.

Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit 238.851, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de 54.536 traversări unităţi.

În perioada de referință, la 35 de cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federaţia Rusă, alții 5 au fost deportați. În UE a fost limitată intrarea pentru 12 conaționali și 4 au fost deportați.

Maria Roşca

Share