Bălan și Gubarev – la discuții. Vezi pentru ce au pledat!
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut ieri, 22 mai, o întrevedere cu reprezentantul special al Federaţiei Ruse în reglementarea transnistreană, E.S. Serghei Gubarev, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă.
Oficialii au făcut un schimb de opinii asupra ultimelor evoluţii înregistrate în dosarul transnistrean, unor aspecte ale dialogului Chişinău-Tiraspol, precum şi asupra perspectivelor de avansare în procesul de negocieri.
Gheorghe Bălan a menţionat deschiderea autorităţilor moldoveneşti pentru dinamizarea dialogului în cadrul tuturor platformelor existente de negocieri.
La rândul său, Ambasadorul S. Gubarev a apreciat poziția în cauză și a exprimat speranţă în atingerea acestui deziderat.
La finele întrevederii interlocutorii au exprimat necesitatea focusării eforturilor spre identificarea unor soluţii viabile pe marginea problemelor existente, favorabile intereselor populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului.
Maria Roșca