Bălan: Este necesar să continuăm eforturile în procesul de negocieri pentru identificarea unei soluţii viabile la problema transnistreană
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan l-a primit, la 29 martie, pe Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în Republica Moldova cu reşedinţa la Kiev, E.S. Guillaume Scheurer. Subiectul discuţiilor a vizat principalele evoluţii în procesul de reglementare transnistreană.
Potrivit unui comunicat de presă, Gh. Bălan a subliniat necesitatea continuării eforturilor în cadrul procesului de negocieri pentru identificarea unei soluţii viabile la problema transnistreană şi a menţionat determinarea Chişinăului de a menţine active toate platformele existente de dialog.
La rândul său, Ambasadorul E.S. Guillaume Scheurer a dat asigurări că ţara sa va susţine şi pe viitor proiectele de dezvoltare a Republicii Moldova, va oferi asistenţă şi sprijin în promovarea procesului de reintegrare a ţării.
La finalul întrevederii, oficialii au convenit asupra necesităţii menţinerii unui dialog constructiv, axat pe aspecte de interes comun.
Mihaela Rotari