Autoritatea Aeronautică Civilă consideră necesară consolidarea eforturilor întregii industrii aeronautice a RM
În cadrul ședinței din 18 noiembrie, Guvernul a autorizat acordarea de către Autoritatea Aeronautică Civilă pentru MoldATSA a unui împrumut în sumă de până 35 de miln de lei, în patru tranșe lunare, dintre care 20 mln de lei vor fi acordate în 2015, din contul mijloacelor prevăzute în bugetul Autorității Aeronautice Civile pe anul 2015.
Împrumutul urmează a fi acordat în contextul situației financiare precare, în care se află Î.S. MoldATSA, după blocarea banilor pe un cont special din Belgia, la cererea companiei Komstroy din Ucraina.
Una din funcțiile de bază a Autorității Aeronautice Civile este cea de asigurare a executării zborurilor în spațiul aerian al Republicii Moldova în maximă siguranță, in conformitate cu angajamentele internaționale pe care le are statul Republica Moldova.
În acest context, conducerea AAC a venit cu propunerea către Guvern de a acorda asistență financiară, pe termen scurt, pentru Întreprinderea de Stat MoldATSA – furnizor de servicii de navigație aeriana in spațiului aerian al Republicii Moldova.
Asumându-și rolul de garant al survolării în siguranță al spațiului aerian al Republicii Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă consideră necesară consolidarea eforturilor întregii industrii aeronautice a RM, în vederea depășirii unor situații de dificultate, similare cu cea in care se afla in prezent Moldatsa.
Conducerea AAC a sprijinit Î.S MoldaATSA din momentul blocării conturilor (aprilie 2015) și continuă să asigure suportul instituțional necesar pentru Moldatsa în cadrul tuturor organizațiilor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Dialogul continuu dintre directorul Autorității Aeronautice Civile, Mircea Maleca și directorul EUROCONTROL, Frank Brenner, a asigurat identificarea soluțiilor de stabilizare financiară a Î.S. MoldATSA, atfel încât serviciile de survol al spațiului aerian al Republicii Moldova să fie executate în siguranță și în conformitate cu standardele impuse de EUROCONTROL.
Mihaela Rotari