Ateliere de instruire pentru angajații Secțiilor resurse umane din cadrul subdiviziunilor IGP

Ateliere de instruire pentru angajații Secțiilor resurse umane din cadrul subdiviziunilor IGP

În perioada 9-16 februarie, curent, angajații Direcției resurse umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției au organizat ateliere de instruire pentru angajații Secțiilor resurse umane din cadrul subdiviziunilor IGP.

Tematica instruirilor s-a bazat pe Strategia de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, regionalizarea subdiviziunilor IGP, reorganizarea piramidei funcțiilor în vederea creșterii progresive a ponderii subofițerilor, aspecte actuale și de perspectivă a formării profesionale a angajaților.

Regionalizarea este un concept nou, menționat în Raportul de analiză funcțională al Ministerului Afacerilor Interne, propus de experți ai Uniunii Europene pentru a optimiza resursele poliției și eficientiza activitatea instituției.

Tematica seminarilor a vizat o diversitate de subiecte de actualitate, printre care: proceduri moderne de recrutare în cadrul Poliției, schimbarea formelor şi metodelor de instruire, etc.

De remarcat că, regionalizarea are ca scop optimizarea și eficientizarea atribuțiilor polițienești în vederea îmbunătățirii serviciului polițienesc în beneficiul comunității și asigurării unui nivel înalt de siguranță a cetățenilor, echivalent cu cel din țările europene.

 

Maria Roșca

Share