ANSA arată din deget presei: Solicităm amatorilor de senzaţii să nu utilizeze zvonurile sau presupunerile neîntemeiate

ANSA arată din deget presei: Solicităm amatorilor de senzaţii să nu utilizeze zvonurile sau presupunerile neîntemeiate

În legătură cu apariţia în massmedia a informaţiei precum că în satul Plopi, raionul Donduşeni a fost înregistrat un posibil caz de pestă porcină africană, ANSA vine cu precizarea, că în prezent pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat nici un caz nou de pestă porcină africană.

În context, ANSA solicită autorilor, în special, amatorilor de senzaţii, să nu utilizeze zvonurile sau presupunerile neîntemeiate, dar să se documenteze la specialiştii din domeniul veterinăriei sau la instituţiile abilitate, de competenţa cărora ţine depistarea bolii, investigaţiile de laborator de  şi ocrotire a sănătăţii animalelor.

 

Mihaela Rotari

Share