Andrei Galbur participă la reuniunea miniştrilor de externe ai Grupului Vişegrad şi Parteneriatului Estic
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Andrei Galbur, a participat pe 4 mai 2016, la Praga, la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor Grupului de la Vişegrad și Parteneriatului Estic (V4 + PaE). Din partea Uniunii Europene la eveniment au participat comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn şi secretarul general adjunct pentru afaceri politice din cadrul Serviciului european de afaceri externe, Helga Schmidt.
Discuţiile s-au axat pe analizarea perspectivelor de viitor ale cooperării în cadrul Parteneriatului Estic şi locul acestuia în cadrul Politicii Europene de Vecinătate revizuite. Oficialii au abordat şi aspecte legate de evoluţiile în Europa de Est şi rolul acestora în noua arhitectură europeană.
Ministrul Andrei Galbur a subliniat importanţa reformelor structurale necesare pentru modernizarea Republicii Moldova şi a trecut în revistă rezultatele implementării Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Comerţ Liber cu Uniunea Europeană.
La sfârşitul reuniunii, miniştrii V4 au adoptat o Declaraţie comună în care au reafirmat sprijinul ferm pentru Parteneriatul Estic ca dimensiune strategică a politicii de vecinătate a UE, au subliniat necesitatea de a consolida Parteneriatul Estic în anii ce vor urma, inclusiv prin consolidarea cooperării la nivel guvernamental, parlamentar, al autorităţilor locale, business-ului şi societăţii civile. Miniştrii au pus în evidenţă necesitatea unei abordări strategice a consecinţelor contextului geopolitic actual atât pentru statele Parteneriatului Estic cât şi pentru Uniunea Europeană. Miniştrii Grupului de la Vişegrad au convenit să intensifice coordonarea cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina în vederea sprijinirii reformelor conexe implementării Zonei de Comerţ Liber cu UE.
Reuniunea V4 + PaE a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe în contextul deținerii președinției rotative a Grupului de la Vişegrad.
Doina Secrieru