Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Raportorul Special ONU. Ce au discutat
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a avut astăzi o întrevedere cu Raportorul Special ONU pentru chestiunile minorităţilor Rita Izsák-Ndiayne.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb larg de opinii vizând dezvoltarea dialogului ţării noastre cu structurile ONU cu competenţe în domeniul protecţiei drepturilor minorităţilor. Ministrul Galbur s-a referit la măsurile luate de Guvern în vederea sporirii coeziunii sociale şi interetnice.
La rândul său, Raportorul Special Rita Izsák-Ndiayne a exprimat disponibilitatea Oficiului de a oferi asistenţa necesară în atingerea obiectivelor stabilite în domeniul protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Doina Secrieru