Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Marius Lazurcă

Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Marius Lazurcă

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur l-a primit ieri pe ambasadorul României în Republica Moldova Marius Lazurcă.

În cadrul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea unor chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-române, o atenţie aparte fiind acordată implementării reformelor prevăzute de Acordul de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi acţiunilor întreprinse în vederea soluţionării problemelor stringente cu care se confruntă societatea moldovenească.

Ministrul Galbur a adus mulţumiri pentru sprijinul valoros acordat Republicii Moldova de către România în promovarea reformelor şi depăşirii dificultăţilor cu care se confruntă ţara noastră.

La rândul său ambasadorul Lazurcă a reiterat disponibilitatea României de a sprijini în continuare Republica Moldova în realizarea agendei europene de reforme şi soluţionării problemelor social-economice cu care se confruntă populaţia. El a ţinut să menţioneze faptul că primul lot din ajutorul umanitar promis de către Bucureşti a ajuns deja în Republica Moldova şi şi-a exprimat speranţa că acesta va putea contribui la satisfacerea necesităţilor anumitor categorii ale populaţiei.

 

Maria Roșca

Share