Ambasadorul SUA: Serviciul Vamal a demonstrat că este un partener credibil

Ambasadorul SUA: Serviciul Vamal a demonstrat că este un partener credibil

Intensificarea colaborării, asigurarea sustenabilității proiectelor demarate și modernizarea infrastructurii posturilor vamale  – principalele subiecte de discuții de pe agenda  întrevederii Directorului General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu E.S. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit.

Directorul General al Serviciului Vamal a mulțumit reprezentanților Ambasadei SUA pentru sprijinul consecvent oferit Moldovei, realizat prin intermediul diferitor programe de finanțare, implementarea cărora a generat efecte resimțite atât de către societate și antreprenori, cât și de către angajați.

”Asigurarea securităţii economice a Republicii Moldova este unul dintre obiectivele de bază ale sistemului vamal naţional, care tinde să-și dezvolte în permanenţă instrumentele de combatere a fraudelor vamale și de promovare a integrității profesionale, precum nivelul de calificare profesională a colaboratorilor vamali. În acest context, ţin să-mi exprim gratitudinea pentru susţinerea eforturilor Serviciului Vamal în aceste direcţii, prin dotarea cu tehnică performantă şi organizarea cursurilor de instruire cu participarea angajaților instituției”, a declarat Vitalie Vrabie în debutul evenimentului.

E.S. Ambasadorul SUA, James D. Pettit, l-a felicitat pe Vitalie Vrabie pentru performanța înregistrată în timp record în domeniul recuperării pierderilor și sporirii încasărilor la bugetul de stat, fapt ce denotă o crestere considerabilă a calității procesului de vămuire.

Totodată, James D. Pettit a menționat că prin măsurile de reformă demarate, Serviciul Vamal a demonstrat că este un partener credibil, cu un rol determinant în asigurarea securității economice a statului, considerând rata cotizării la bugetul de stat.

În replică, Vitalie Vrabie a declarat că reforma Serviciului Vamal va fi realizată calculat, în strictă concordanță cu prevederile legale, preconizându-se  o structură eficientă și profesionistă, aliniată la standarde internaționale.

 

Mihaela Rotari

Share