Ambasadorul Norvegiei își încheie mandatul la Chișinău. Ce i-a spus ministrul de Externe la ultima discuție

Ambasadorul Norvegiei își încheie mandatul la Chișinău. Ce i-a spus ministrul de Externe la ultima discuție

Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a primit-o astăzi, 28 iunie, pe Ambasadorul Regatului Norvegiei în Republica Moldova cu reşedinţa la Bucureşti,  Tove Bruvik Westberg, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul întrevederii, şeful diplomaţiei moldovene i-a mulţumit ambasadorului Westberg pentru contribuţia adusă la dezvoltarea relaţiilor moldo-norvegiene pe durata mandatului său.

Ministrul Andrei Galbur a apreciat înalt asistenţa oferită de Guvernul Norvegiei pentru realizarea agendei de reforme a Republicii Moldova, reiterând interesul de a consolida cooperarea moldo-norvegiană pe multiple planuri.

Ambasadorul Westberg a exprimat gratitudine pentru sprijinul acordat de către autorităţile moldoveneşti pentru îndeplinirea mandatului său, exprimându-şi speranţa că dialogul politic şi schimburile comercial-economice dintre cele două state vor continua să se intensifice.

 

Maria Roșca

Share