Ambasadorul Marii Britanii Phil Batson își încheie mandatul la Chișinău
Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, l-a primit ieri,11 iulie a.c., la Reședința de Stat, pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, domnul Phil Batson, aflat la sfârșit de mandat.
Șeful statului i-a mulţumit Ambasadorului pentru contribuţia sa personală la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale și Guvernului britanic pentru sprijinirea agendei europene a țării noastre.
De asemenea, în cadrul întrevederii a fost făcut un schimb de păreri pe marginea Brexit-ului, Ambasadorul Batson subliniind că sprijinul britanic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova va continua. „Vom susține reformarea a trei domenii de bază în Republica Moldova: financiar-bancar, justiției și administrației publice. De asemenea, în discuțiile mele cu colegii europeni am menționat că asistența UE în Republica Moldova trebuie să se concentreze spre proiecte palpabile, care să fie resimțite de cetățeni”, a spus domnul Batson.
Mihaela Rotari