Atenție! Ambasada Ucrainei în Republica Moldova informează
Ambasada Ucrainei în Republica Moldova informează că, din luna iunie 2017, în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost pus în aplicare un software de control al bazelor de date „Evidența cetățenilor străini și apatrizi care au încălcat termenul de ședere în Ucraina”.
Din informația autorităților competente ale Ucrainei, odată cu introducerea controlului automatizat al regulilor de ședere a cetățenilor străini, a crescut numărul interdicțiilor de intrare în Ucraina și aplicarea sancțiunilor administrative cetățenilor Republicii Moldova.
În acest context, încălcarea de către cetățenii străini și apatrizi a regulilor de ședere în Ucraina se manifestă prin: aflarea fără documente cu drept de ședere în Ucraina, sau cu documente nevalabile ori expirate; angajarea în câmpul muncii fără un permis necesar; nerespectarea regulilor liberei circulații în țară și schimbare a locului de trai; nepărăsirea teritoriului Ucrainei după expirarea termenului acordat de lege în acest sens; studierea la instituțiile de învățământ fără a perfecte actele necesare; încălcarea termenelor stabilite pentru angajare în câmpul muncii după momentul intrării în Ucraina; încălcarea regulilor de tranzitare a teritoriului Ucrainei.
Toate aceste încălcări duc la avertisment sau aplicarea amenzilor administrative și, după caz, aplicarea interdicției de intrare în Ucraina pentru o perioadă determinată de timp. Astfel, în vederea evitării cazurilor menționate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră atenționează cetățenii Republicii Moldova cu privire la necesitatea respectării prevederilor Acordurilor bilaterale în vigoare, precum și a actelor normative ucrainene în domeniul migrației.
Mihaela Rotaru