Adunarea Generală a Judecătorilor din Moldova, la final. Pentru 2017, CSM va implementa în continuare Strategia de Reformă Judiciară
Adunarea Generală a Judecătorilor din Moldova s-a încheiat, la eveniment participând peste 350 de judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, demnitari, diplomați, precum și alți invitați.
Potrivit unui comunicat de presă, în fața judecătorilor, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu a prezentat „Raportul pentru anul 2016 cu privire la activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi modul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești din Republica Moldova”, prezentând, printre altele activitatea din cadrul ședințelor CSM, precum şi modalitățile prin care a fost executat bugetul alocat sistemului judecătoresc.
Totodată, Președintele CSM, Victor Micu a prezentat volumul de activitate a instanțelor și a informat despre sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor precum și despre acțiunile întreprinse de către CSM, pentru îmbunătățirea mecanismului de lucru.
De asemenea, președintele CSM a prezentat în cadrul raportului şi mecanismele interne ale sistemului judecătoresc privind modalitățile de îmbunătățire a activității magistraților, făcând bilanțul Inspecției Judiciare și a Colegiului Disciplinar, arătând printre altele şi cazurile judecătorilor demiși sau sancționați în 2016.
Tot astăzi, Președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi a expus importanța unificării practicii judiciare pentru efectuarea justiției unitare. Unificarea practicii judiciare reprezintă un instrument important de lucru pentru judecători și constituie un deziderat generat de necesitatea asigurării securității juridice prin evitarea pronunțării unor hotărâri divergente privind probleme identice.
Pentru 2017, CSM va implementa în continuare Strategia de Reformă Judiciară în scopul creșterii responsabilității, eficienții și transparenței la înfăptuirea corectă a actului de justiție.
Precizăm că, „Raportul pentru anul 2016 cu privire la activitatea Consiliului Superior al Magistraturii și modul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești din Republica Moldova” va fi publicat pe site-ul oficial al CSM, la adresa www.csm.md.
În cadrul reuniunii magistraților, a funcționat un centru de presă, coordonat de către comunicatorii din sistemul judecătoresc. Echipa a emis știri în regim de agenție de presă, pe tot parcursul desfășurării evenimentului. Astfel, au fost transmise știri în timp real către redacții și jurnaliști, informațiile fiind postate și pe site-urile oficiale ale CSM și CSJ, precum și pe adresa de facebook a CSM.
Doina Secrieru