„ACUM” cere micșorarea prețurilor la căldură și carburanți

„ACUM” cere micșorarea prețurilor la căldură și carburanți

Membrii viitorului bloc „ACUM” au desfășurat un flashmob la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în cadrul căruia au cerut micșorarea tarifelor la căldură și produsele petroliere, transmite Oficial.

Participanții la flashmob aveau și pancarte, pe care erau înscrise diverse mesaje către ANRE: „ANRE, ANRE ne îngheață casele!”, „Cerem salarii majorate și tarife micșorate!”, „Copaci, din salariul tău încălzesc tot satul meu!”, „Ajunge să furați!”, „ANRE când dați jos tarifele?” etc.

Organizatorii menționează că prețurile trebuiau demult micșorate, în conformitate cu legea în vigoare. Astfel, organizatorii vor depune la ANRE o declarație, prin care vor cere micșorarea tarifelor la căldură și carburanți.

„Deși sezonul de încălzire este în toi, reducerea tarifelor la căldură este tergiversată. În martie, ANRE a redus tariful la gaze cu aproximativ 20% pentru centralele electrice care produc energie din gaze naturale. Această reducere ar fi trebuit să contribuie la reducerea facturilor pentru căldură cu aproximativ 15%. Experții au depistat enorme încălcări la calcularea uzurii de către SA „Termoelectrica” în 2016 la 160 mln. lei. În RM companiile petroliere se bucură de cel mai mare adaos comercial din Europa. La 7 august 2018, ANRE a stabilit un plafon de comercializare cu amănuntul a carburanților de 19, 01 lei pentru un litru de benzină și 16, 89 lei pentru un litru de motorină. Deși au trecut 4 luni, timp în care cotațiile țițeiului au scăzut cu 22%, legea așa și nu este aplicată. Populația va fi jăcmănită din plin până aproape de alegeri, apoi ANRE va decide că tarifele trebuie scăzute. Acesta va fi un penibil truc electoral. Astfel, cerem ca ANRE să se conformeze legii și să convoace imediat ședințe publice cu participarea experților din societatea civilă și reprezentanților sectorului asociativ, în cadrul cărora să reducă tarifele la căldură și carburanți. De asemenea, ne asumăm angajamentul – odată cu preluarea guvernării, să asigurăm independența ANRE de factorul politic și interesele de cartel. Atenționăm corpul managerial al ANRE că după schimbarea puterii, justiția independentă va evolua situația prin prisma justiției penale acțiunile sau inacțiunile directorilor ANRE”, se spune în declarație.

Menționăm că, anterior, liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase, a cerut de nenumărate ori micșorarea prețurile la căldură, dar și la carburanți de către ANRE.

Doina Secrieru

Share