Activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale vor fi comercializate prin negocieri directe cu rezidenţii acestora

Activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale vor fi comercializate prin negocieri directe cu rezidenţii acestora

Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de astăzi, un şir de modificări la modul de determinare şi comercializare a activelor neutilizate de către întreprinderile administratoare ale parcurilor industriale.

Conform documentului, activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale pot fi comercializate prin negocieri directe cu rezidenţii acestora, adică agenţii economici care activează în cadrul parcurilor şi în locaţiunea cărora se află aceste bunuri. Potrivit autorilor proiectului, măsura va permite introducerea în circuit a activelor neutilizate şi va asigura orientarea lor spre dezvoltarea infrastructurii parcului industrial, respectiv sporirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.

Negocierile şi întreg procesul de comercializare vor fi organizate de către o comisie specială, creată în cadrul parcului industrial, iar valoarea activelor supuse comercializării va fi stabilită de către un specialist licenţiat în domeniu. Totodată, preţul iniţial de comercializare nu trebuie să fie mai mic decât cel estimat pe piaţă.

Mijloacele financiare obţinute în urma comercializării activelor vor fi utilizate primordial pentru achitarea restanţelor administratorilor la bugetul de stat, precum şi pentru investiţii în dezvoltarea parcurilor industriale.

În Republica Moldova activează nouă parcuri industriale, cu diferite specializări de activitate, inclusiv în sectorul agroindustrial, industria prelucrătoare şi de producere, precum şi servicii IT.

 

Mihaela Rotari

Share