Acordul de cooperare cu Eurojust a fost ratificat

Acordul de cooperare cu Eurojust a fost ratificat

Procurorul General, Corneliu Gurin a prezentat ieri în plenul Parlamentului proiectul Legii cu privire la ratificarea Acordului de cooperare dintre Republica Moldova şi Eurojust, care a fost votat în două lecturi. Ratificarea Acordului constituie un pas important pentru ralierea Republicii Moldova la standardele şi principiile internaţionale în materie de cooperare a instituţiilor statului de drept.

Acordul a fost semnat pe 10 iulie 2014, la Haga, Olanda de către Procurorul General, Corneliu Gurin şi Preşedntele Eurojust, Michèle Coninsx şi reprezintă o nouă etapă de parteneriat, care va permite de a riposta infracţiunilor grave, în special a celor de criminalitate organizată şi a terorismului.

Semnarea Acordului cu Eurojust este una din priorităţile Planului de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE şi a Matricei de politici privind Suportul bugetar în contextul Dialogului pe Vize pentru anii 2014-2016. De asemenea, această acţiune constituie o recomandare a experţilor europeni ca urmare a evaluării activităţii de combatere a crimei organizate şi cooperării internaţionale în materie penală, ceea ce va facilita esenţial eforturile organelor de drept în combaterea crimei transfrontaliere organizate şi posibilităţile acumulării probelor în arealul European.

Autoritatea competentă pentru executarea prevederilor respectivului Acord, din partea statului nostru, este Procuratura Republicii Moldova. Acordul de cooperare prevede posibilitatea Republicii Moldova de a detaşa un procuror de legătură la Eurojust, iar pentru Eurojust – de a delega un magistrat de legătură în Republica Moldova.

Eurojust este o agenţie a Uniunii Europene care coordonează acţiunile autorităţilor competente din statele membre în domeniul cooperării judiciare împotriva formelor grave ale criminalităţii. Aceasta are deja încheiate acorduri de cooperare cu următoarele state terţe: Norvegia, Islanda, SUA, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Liechtenstein şi Elveţia, şi se află în negocieri cu alte state terţe. Cooperarea dintre Eurojust şi statele terţe permite accelerarea sau facilitarea executării cererilor de extrădare şi celor de asistenţă judiciară reciprocă.

Mihaela Rotari

Share