SEBN MD a făcut o donaţie sportivilor ce au uimit cu rezultatele lor la Cupa Europei la „Dragon Boat”
Patru sportivi de la Şcoala Sportivă Orhei s-au întors cu rezultate impresionante de la Cupa Europei la „Dragon Boat”, ce a avut loc la Belgrad (Serbia). În contextul performanțelor obținute, sportivii și antrenorul lor au fost premiaţi de către SE Bordnetze SRL (SEBN Moldova).
Astfel, pe data de 22 decembrie, la sediul companiei din Orhei, sportivilor şi antrenorului li s-au oferit cinci costume sportive personalizate.
De notat că la Cupa Europei la „Dragon Boat”, Victor Jovmir a câştigat şase medalii de aur; Radu Spancioc – cinci medalii de aur; Roman Dorin – trei medalii de aur; Alina Şoproncu – trei medalii de aur.
Victor Jovmir are 18 ani, iar printre performanţele sale de până acum se numără: titlul de vicecampion al R.M.; locul trei şi două medalii la Campionatul Internațional de la Harkov (Ucraina); şase medalii de aur la Campionatul Internațional din România (or. Pitești).
Victor Jovmir spune că a ales acest tip de sport „deoarece doar aici, la antrenamente, simt că sufletul și trupul meu se află mai aproape de natură”. „Sunt o persoană activă, mereu în căutarea senzațiilor tari, şi anume acest sport mă ajută să-mi potolesc setea. Concurența este foarte mare, de aceea aleg să mă antrenez ca un lup obsedat de sânge proaspăt”, spune sportivul.
Victor Jovmir are planuri de viitor ambiţioase. „Mi-am pus un scop și anume să mă dezvolt continuu cu pași enormi. Sper să construim o relație frumoasă cu alte țări, pentru a obține suportul necesar atât pe plan economic cât și material. De asemenea, intenţionez să ofer mai multe posibilități și ajutor copiilor care doresc să cunoască acest tip de sport captivant. Un alt vis spre care mă îndrept este de a fi acceptat în rândul studenților, în cadrul unei universități sportive din România, pentru a crea legături strânse de colaborare cu Moldova”, spune sportivul.
Radu Spancioc are 17 ani, iar printre performanţele sale de până acum se numără: două medalii de locul trei la Campionatul Internațional din Harkov (Ucraina); şase medalii de aur la Campionatul Național al României din orașul Pitești; titlul de vicecampion al RM.
„La început am practicat fotbalul, după care am încercat kaiac-canoe. Am ales această probă sportivă deoarece mereu m-a atras apa. În timp ce practicam fotbalul, mi-a atras atenție barca. Mă întrebam: oare cum poți să te ții în barcă? După ce m-am informat de pe rețelele de socializare, am decis să mă înscriu la antrenamente. Acum sunt extrem de bucuros și mulțumit că am făcut această alegere”, spune Radu Spancioc.
Despre planurile sale de viitor, spune că şi-ar dori participarea la numeroase campionate internaționale, să-şi ia revanșa în faţa coechipierilor în 2022 şi să se dezvolte continuu.
Roman Dorin are 15 ani, iar pe lângă performanţa de la Belgrad, a mai obţinut patru medalii de aur la Campionatul Național al României din Pitești.
„Am început a practica kickboxingul la vârsta de 6 ani, iar la vârsta de 10 ani am fost nevoit să renunț din motive de sănătate. În 2018 pentru prima dată am aflat ce este kaiac-canoe. Am îndrăgit acest sport, deoarece m-au captivat simplele cuvinte: apa, natura, plăcerea de dezvoltare a sănătății, dar și a fizicului. De aceea, am hotărât să continui pe această cale. Baza acestui sport sunt bărcile şi îmi place că vâslim în diferite condiţii climaterice: vânt, ploaie, valuri etc. Totodată, acest sport ne ajută să ne dezvoltăm și spiritual”, spune sportivul.
Despre planuri sale de viitor, spune că îşi doreşte să obțină performanțe deosebite în domeniu, în categoriile: simplu, doblou, patrou, cât și în Dragon. Roman Dorin îşi mai doreşte o carieră de succes în sport şi să îşi întreacă adversarii din categoria sa de vârstă.
Alina Șoproncu are 15 ani şi, pe lângă competiţia de la Belgrad, a participat şi la Campionatul naţional în 2021.
„Anterior am practicat baschetul şi fotbalul, dar după ce am încercat kaiac-canoe, după ce am urcat în barcă, am înțeles că anume în acest sport îmi doresc să rămân. Am ales acest sport, deoarece m-a fascinat din start. Este un sport foarte frumos, natura și aerul liber sunt atuurile principale. Nu este deloc ușor, dar ştiu că prin muncă vom ajunge la stele. Acest tip de sport mă caracterizează, mă ajută să fiu răbdătoare, puternică din punct de vedere moral și fizic. Sper să ajung în ziua în care visul meu se va împlini și voi deveni antrenoare de kaiac-canoe. Este un tip de sport deloc femeiesc, dar sunt motivată să îmi dovedesc mie însămi și nu numai că fetele sunt puternice și au tărie de caracter. Motto-ul meu este „Mens sana en corpore sano”, adică „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, spune ea.
Despre planuri de viitor, Alina Șoproncu spune că, atunci când va fi antrenoare, îşi doreşte să educe în copii spiritul de campioni, ca ei să poată duce faima Moldova în întreaga lume.
Antrenorul echipei olimpice, domnul Nicolae Gondiu, a ținut să precizeze că în obținerea de performanțe, un rol aparte îl are suportul din partea partenerilor. “Fabrica de cablaje auto din Orhei, în persoana domnului director Igor Corman, este partenerul principal al echipei olimpice, asigurându-ne până în prezent cu tot echipamentul sportiv necesar”.
De notat că nu este pentru prima dată când SEBN MD susţine sportivii. Anterior, a fost acordat suport Şcolii Sportive Orhei la achiziționarea bărcii Dragonboat (6500 euro), a vâslelor (2000 euro), a echipamentului sportiv pentru echipa de fotbal juniori (500 euro). Donațiile acordate fac parte din cadrul proiectului “Suport pentru o educație de calitate”, lansat de către SEBN MD în anul 2017, cu scopul facilitării copiilor din medii dezavantajate la o educație de calitate.