9 angajaţi ai MMPSF au depus jurământul de credinţă
Astăzi, 29 decembrie curent, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă a funcţionarilor publici debutanţi, 9 angajaţi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au depus jurământul de credinţă.
Funcţionarii au jurat să respecte Constituţia Republicii Moldova, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să apere suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, să execute cu o manieră obiectivă şi imparţială legile ţării, să îndeplinească în mod conştiincios obligaţiile ce le revin în exercitarea funcţiei publice şi să respecte normele de conduită profesională.
În cadrul ceremoniei festive, ministrul în exerciţiu, Mircea Buga, i-a felicitat pe tinerii funcţionari pentru promovarea cu succes a perioadei de probă, reiterând: “Rolul unui funcţionar public în comunitate rezidă în orientarea spre schimbare şi dorinţă de perfecţionare continuă. Valoarea umană se naşte din utilitatea socială. Fie ca aceste două caracteristice să vă ghideze întreaga activitate”.
Funcţionarii publici debutanţi depun jurământul de credință în temeiul articolului 32 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr.158-XVI din 04.07.2008.
Mihaela Rotari