Zilele Culturii Republicii Belarus în Republica Moldova – inaugurate

Zilele Culturii Republicii Belarus în Republica Moldova – inaugurate

Ceremonia de inaugurare a Zilelor Culturii Republicii Belarus în Republica Moldova a avut loc la data de 30 septembrie, în incinta Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

La eveniment au participat viceministrul Culturii Gheorghe Postică, ministrul belarus al Culturii, Boris Svetlov, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, instituțiilor de cultură din țară, precum și publicul amator.

În mesajul său de salut, viceministrul Culturii Gheorghe Postică a menționat că manifestările culturale de o asemenea anvergură au fost şi vor rămâne o platformă de cunoaștere reciprocă, comunicare interculturală și aprofundare a relațiilor de prietenie între popoare. Oficialul a remarcat că extinderea relaţiilor culturale dintre Republica Moldova şi Belarus va genera oportunități de colaborare în diferite domenii ale culturii și va oferi publicului din ambele ţări cele mai bune ocazii de îmbogăţire spirituală reciprocă.

La rândul său, ministrul Culturii din Republica Belarus, Boris Svetlov, a mulțumit pentru suportul acordat în organizarea Zilelor Culturii Republicii Belarus în Molodva, exprimându-și convingerea că asemenea evenimente sunt un prilej de a intensifica relațiile bilaterale între instituțiile culturale ale celor două state. Demnitarul și-a exprimat satisfacția, că după o pauză de mai bine de zece ani, au fost reluate Zilele Culturii Republicii Belarus în Moldova, adăugând că anul viitor la Minsk vor fi organizate Zilele Culturii Republicii Moldova.

Evenimentul a cuprins vernisarea expoziției de goblenuri „Каляровая нізка”, care prezintă 16 lucrări ale artiștilor celebri, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din Belarus, executate în diferite direcții ale artei textile. Toate lucrările sunt create în baza culturii tradiționale a țesutul, broderiei, mozaicului textil, cu utilizarea metodelor stilistice și tehnologice, precum și a iutei, sinteticului și ceramicii, caracteristice artei decorativ-aplicate contemporane din Belarus.

De asemenea, a fost susținut un concert de către ansamblul de stat de muzică populară “Cвята”, condus de artistul emerit al Republicii Belarus, Anatoly Kashtalapov. Ansamblul “Cвята” va susține la data de 01 octombrie curent un concert și la Palatul municipal de cultură din orașul Bălți.

Totodată, în această perioada, la Centrul de cultură și artă “Odeon” vor fi proiectate mai multe filme belaruse printre care “Белые росы. Возвращение”, „Следы апостолов”, „Брестская крепость”, precum și filme de animație realizate la studioul “Belarusfilm”.

Zilele Culturii Republicii Belarus în Republica Moldova se desfășoară în perioada 30 septembrie – 02 octombrie 2015 și sunt organizate de Ministerul Cultuiri al Republicii Belarus în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, cu sprijinul Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova.

Mihaela Rotari

 

Share