Un nou număr al buletinului informativ al Parlamentului „Parlament INFO”
A apărut un nou număr al buletinului informativ al Parlamentului „Parlament INFO”. Publicația reflectă temele majore abordate de Parlament în 2016, fiind prezentate pozițiile fracțiunilor parlamentare și ale deputaților pe marginea subiectelor de actualitate, noutățile legislative, acțiunile de diplomație parlamentară desfășurate, o retrospectivă a activității parlamentarilor și a principalelor realizări, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Revista va fi distribuită autorităților publice centrale și locale, organizațiilor societății civile, bibliotecilor publice, instituțiilor de învățământ, reprezentanților instituțiilor internaționale și corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, forurilor internaționale și parlamentelor din statele cu care țara noastră are stabilite relații de cooperare.
”Anul 2016 a fost un an de răscruce, de maximă responsabilitate și cel mai consistent dintre toți cei 25 de ani de independență. Nu ne vom opri aici. Pentru perioada 2017-2019 ne vom concentra pe îndeplinirea tuturor angajamentelor ce țin de Acordul de Asociere și vom continua să promovăm o politică a rezultatelor în relația cu Uniunea Europeană”, menționează Președintele Parlamentului Andrian Candu în editorialul revistei.
Buletinul informativ este editat în limbile română, rusă și engleză și urmează să ajungă în scurt timp la destinatarii din țară și de peste hotare. Revista Parlamentului va apărea de două ori pe an, la sfârșitul fiecărei sesiuni ordinare legislative. La elaborarea revistei a lucrat o echipă redacțională constituită din mai mulți funcționari ai Parlamentului.
Noul număr al revistei ”Parlament INFO” poate fi accesat pe pagina web a Parlamentului. Revista a fost elaborată cu sprijinul proiectului ”Consolidarea Guvernării Parlamentare în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.
Maria Roșca