Turneul „Viitorul”. S-a desemnat campioana 2025

Turneul „Viitorul”. S-a desemnat campioana 2025

Echipa ”Academia de Fotbal Radu Rebeja” a câștigat turneul național „Viitorul”. În etapa finală, echipa din Chișinău s-a impus cu scorul de 5-1 în fața formației CS Dacia Buiucani, încheind competiția pe prima poziție, cu un parcurs perfect: 7 victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj impresionant, 49-4. Acesta este cel de-al treilea trofeu cucerit de Academia de Fotbal „Radu Rebeja”, după succesele din 2021 și 2022. Pe locul doi s-a clasat Selecționata Centru U15 (18 puncte), iar medaliile de bronz au revenit CS Dacia Buiucani (15 puncte).

Rezultatele meciurilor pentru etapa a 7-a, Turneul „Viitorul”, ediția 2025: 

17 august 

CS ZIMBRU – FC SHERIFF 0-1

Au marcat: Darius-Iosif Frunzilă (39)

SR NORD – SR SUD 3-1

Au marcat: Nichita Catrinescu (15), Stanislav Peterman (22), Timur Țurcanu (68) / Adelin Sava (49)

SR CENTRU – SR EST 7-0

Au marcat: Dorin Serețanu (11, 73), Egor Screlea (18), Sandu Cupcea (56, 66), Sebastian Cucerenco (77), Octavian Postolachi (79)

AF RADU REBEJA – CS DACIA-BUIUCANI 5-1

Au marcat: Alexandru Pascal (35), Matvei Carauș (49), Nichita Diaconița (67), Ilii Iordachi (74), Sebastian Tudos (76) / Roman Romandaș (47)
Clasamentul final:

Loc Echipa Meciuri Victorii Egalități Înfrângeri Golaveraj Puncte
1 AF Radu Rebeja-LIMPS 7 7 0 0 49-4 21
2 Selecționata Centru U15 7 6 0 1 25-8 18
3 Dacia Buiucani 7 5 0 2 30-10 15
4 FC Zimbru 7 3 0 4 14-13 9
5 Selecționata Nord U15 7 3 0 4 8-26 8
6 FC Sheriff 7 2 0 5 8-16 7
7 Selecționata Sud U15 7 2 0 5 9-25 6
8 Selecționata Est U15 7 0 0 7 2-41 0

*Notă: Sistemul de atribuire a punctelor în urma disputării meciurilor din cadrul turneului

– pentru joc câștigat se acordă 3 puncte;

– pentru joc câștigat în urma loviturilor de departajare se acordă 2 puncte;

– pentru joc pierdut în urma loviturilor de departajare se acordă 1 punct;

– pentru joc pierdut se acordă 0 puncte.

PROGRAMUL ȘI CLASAMENTUL TURNEULUI îl găsiți – AICI (clic). 
La turneul din acest an au participat 8 echipe formate din jucători născuți în anii 2010-2012. Competiția a fost creată cu scopul de a identifica fotbaliștii talentați din diferite regiuni ale țării, de a perfecționa măiestria acestora în perspectiva completării loturilor naționale de juniori. Cu timpul, turneul a devenit și o adevărată platformă științifică, care vine în ajutorul antrenorilor selecționatelor de juniori. Iar în ultimii ani, cu suportul logistic al UEFA, dar și cu implementarea proiectului „NOI” – o strategie de dezvoltare a fotbalului de juniori de elită din țara noastră, turneul a căpătat un statut mai important.

Scurt istoric: Prima ediție a turneului naţional „Viitorul” a avut loc în anul 2007 și a fost câștigată de Selecționata Regională Est. De-a lungul anilor, câștigătoare ale competiției au mai devenit Selecționata Nordului (2008, 2009, 2023), Selecționata Estului (2007, 2010), selecționata Vestului/Centrului (2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2019, 2024), Sheriff Tiraspol (2017), Zimbru Chișinău (2018), AF Radu Rebeja-LIMPS (2021, 2022, 2025). Ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei Covid-19. Ultimul turneu din 2025 a fost câștigat de Academia de Fotbal Radu Rebeja, iar competiția s-a desfășurat în format de campionat.

Share