Turneul de mini-fotbal dedicat memoriei antrenorului Piotr Stoianov și-a premiat câștigătorii

Turneul de mini-fotbal dedicat memoriei antrenorului Piotr Stoianov și-a premiat câștigătorii

În cadrul celui de-al 28-lea turneu de minifotbal, dedicat memoriei antrenorului de fotbal din Republica Moldova, Piotr Stoianov, echipa FC Congaz din UTA Găgăuzia a ocupat primul loc, obținând cel mai înalt rezultat în turneu. Podiumul a fost completat de echipa din orașul Tvardița, raionul Taraclia și formația Spartak din satul Moscovei, raionul Cahul. 

La turneu au participat 28 de echipe din raioanele Taraclia și Cahul, precum și din UTA Găgăuzia. Competiția a avut loc în perioada 22 decembrie – 20 ianuarie, pe parcursul căruia s-au jucat 54 de meciuri, în care au fost marcate 411 goluri.

Ceremonia de premiere a avut loc în prezența fiului antrenorului, Piotr Stoianov, a deputatului în Parlament, Chiril Tatarli și a vicepreședintelui raionului, Serghei Filipov. FMF a fost reprezentată de către șeful serviciului relații cu membrii afiliați al Federației Moldovenești de Fotbal, Vadim Șargarovschi.

„Sunt plăcut surprins de participarea numeroasă a echipelor la această ediție. Observăm o prezență semnificativă atât a tinerilor talentați, cât și a jucătorilor cu experiență. Acest aspect contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea fotbalului național, oferind tinerilor o platformă unde pot crește și să-și pună în valoare abilitățile, în timp ce cei cu experiență pot împărtăși lecțiile învățate în școala vieții. Este un beneficiu evident pentru întregul sport și pentru comunitatea fotbalistică în ansamblu.”, a menționat Vadim Șargarovschi.

Câștigătorii turneului au primit Cupa Itinerantă „Basarabia de Sud 2024″, iar premiantele – diplome, medalii și premii bănești oferite de Asociația de Fotbal din Taraclia.

Share