Tinerii Moldovei lansează înscrierile pentru turul 3 al concursului HoraQuest

Tinerii Moldovei lansează înscrierile pentru turul 3 al concursului HoraQuest

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei lansează înscrierile pentru turul 3 al concursului HoraQuest, care se va desfășura în raioanele Hâncești și Cimișlia, în perioada 13 iunie – 18 iunie 2016. Toți participanții au asigurată o vacanță de 7 zile la Marea Neagră și în Delta Dunării.

Potrivit unui comunicat al Mișcării, HoraQuest s-a desfășurat în primele două săptămâni în raioanele Strășeni și Ialoveni. Tinerii participanți au traversat pe biciclete 70 de sate. Fiind organizați în echipe, în acele sate au avut de îndeplinit misiuni speciale de tip Quest ce au ținut de creativitate și ingeniozitatea lor. Fiecare tur are o echipă câștigătoare premiată diferit de fiecare dată.

„Este o bucurie să-i vezi pe acești copii care merg grăbit pe biciclete din sat în sat și caută să îndeplinească probele mai bine ca cealaltă echipă și își continuă drumul mai departe. Am văzut de toate ultimele două săptămâni. Am fost șocat de ingenizitatea unora dintre ei, dar și amuzat de multe situații hazlii. Tinerii au dansat hore în cele mai ciudate locuri și moduri, au căutat prin sate cel mai mare animal sau cea mai adâncă fântână, au cunoscut cei mai drăguți primari și s-au îndrăgostit între ei desigur. E o aventură de o săptămână senzațională pentru tineri”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

HoraQuest este și o campanie de informare; pe lângă aspectul de competiție, participanții promovează beneficiile ReUnificării Republicii Moldova cu România, prin împărțirea de ziare informative și discuții cu autoritățile locale. Satelor li se propun proiecte în care să fie implicată întreaga comunitate și din care să aibă de câștigat toți cetățenii respectivi.

Înscrierile pentru turul 3 se fac până pe 11 iunie.

Maria Roșca

Share