Tinerii din regiunea centru au absolvit cu succes „Școala Tinerilor Arbitri”
La Stadionul Zimbru din inima capitalei a avut loc examenul de absolvire a cursului de instruire organizat în cadrul „Școlii Tinerilor Arbitri” Federației Moldovenești de Fotbal. Cursul, desfășurat pe parcursul a 4 luni, a reprezentat o etapă semnificativă pentru cei 30 de candidați care au participat la instruirea intensivă în domeniul arbitrajului fotbalistic.
Inițiat de Federația Moldovenească de Fotbal, programul a fost organizat pentru regiunea Centru a R.Moldova și a oferit tinerilor pasionați de arbitraj șansa de a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele în acest domeniu.
Examenul de absolvire a fost monitorizat de către inspectorii federali ai Federației Moldovenești de Fotbal, Anatol Bodean (Șeful Departamentului de Arbitri al Federației Moldovenești de Fotbal), Oleg Molceanov și Vladimir Antonov (vicepreședinte al Comitetului de Arbitri). Aceștia au evaluat cu atenție pregătirea și competențele dobândite de tinerii arbitri în timpul cursului, marcând astfel o nouă etapă în parcursul lor în lumea arbitrajului sportiv.
Lista participanților:
Arianna Molceaniuc, Iana Andriușenko, Mihaela Jardan, Valeria Askarov, Vasile Malai, Marius Ceban, Daniel Nestor, Valeriu Țoncu, Vlad Gobjilă, Vasili Lozinschi, Alexandru Onei, Iaromir Gulea, Vadim Tîrsina, Ilie Cebotari, Denis Mariț, Mihail Chicu, Damian Frăsineanu, Ion Voinovan, Gheorghe Gherciu, Alexei Moscaliciuc, Dimitrii Cecal, Cristina Șevciuc, Bogdan Culașco, Alexandr Novicov, Gheorghe Platovschi, Sorin Marulea, Alexandru Cebotaraș, Andrei Pegza, Petru Trîmbaci, Alexandru Buruianî
Federația Moldovenească de Fotbal transmite sincere felicitări tuturor tinerilor arbitri pentru succesul înregistrat la examenul de absolvire. Efortul lor dedicat și pasiunea pentru arbitraj sunt recunoscute și apreciate, iar FMF le urează succes în toate meciurile pe care le vor arbitra în viitorul lor promițător.
Această inițiativă reprezintă un pas important în dezvoltarea viitorului arbitrajului în fotbalul moldovenesc și confirmă angajamentul FMF în promovarea talentului și a excelenței în sport.