Suporterii moldoveni – printre cei mai disciplinați din Europa

Suporterii moldoveni – printre cei mai disciplinați din Europa

Suporterii moldoveni sunt printre cei mai disciplinați din Europa. Într-un clasament întocmit de UEFA pentru sezonul 2019/20 cu privire la comportamentul fanilor, Moldova s-a situat pe locul 3 cu un punctaj fair-play de 8.857, fiind devansată numai de Luxemburg (9) și Malta (8.875). 

Topul respectiv include 51 de țări și se bazează pe rezultatele obținute în toate meciurile din competițiile UEFA disputate atât la nivel de club, cât și la nivel de naționale, în perioada 1 iulie 2019 și 30 iunie 2020. Doar asociațiile de fotbal care au jucat minimum 34 de meciuri au fost luate în considerare. Moldova a găzduit în această perioadă 51 de meciuri sub egida forului european.

În clasamentul general Fair-Play a triumfat Norvegia cu un punctaj de 8.482 puncte, care a fost urmată pe podium de Estonia (8.452) și Finlanda (8.376). Moldova a ocupat locul 31.

Față de sezonul de precedent, cea mai mare ascensiune a înregistrat-o Cehia cu 0.36 puncte. Belarus este pe locul doi, iar Bulgaria pe trei. Moldova s-a situat pe poziția 33.

În conformitate cu prevederile paragrafului 12.01 din Regulamentul Fair-Play, asociațiile câștigătoare din fiecare dintre cele trei categorii vor primi câte 50.000 euro pentru a fi donate cluburilor de amatori sau profesioniste la alegere pentru proiecte fair-play sau sociale.

Din cauza pandemiei Covid-19, meciurile din sezonul 2019/20 programate inițial între 12 martie și 30 iunie și, prin urmare, amânate, vor fi incluse în clasamentul pentru sezonul 2020/21.

Cristina Pendea

Share