Sumă record încasată de FC Barcelona în această vară

Sumă record încasată de FC Barcelona în această vară

Conducerea Barcelonei a fost de multe ori acuzată de propriii fani că plăteşte sume imense pe transferuri, dar vinde foarte ieftin, ceea ce afectează echilibrul financiar al clubului. Nu a fost cazul în această vară, în care campioana Spaniei a obţinut o sumă impresionantă din cedarea fotbaliştilor care nu intrau în planurile lui Ernesto Valverde.

În total, catalnii au vândut de 124 de milioane de euro în această vară, până acum. Exceptând cazul special de anul trecut, când Paris St. Germain a plătit clauza de reziliere a contractului lui Neymar (222 de milioane de euro), este un record al clubului, notează cotidianul Sport. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca Barça să încaseze o sumă atât de mare de pe urma jucătorilor care au plecat de la echipă.

Nouă jucători s-au despărţit de Barcelona în această perioadă de transferuri, iar pe şase dintre aceştia clubul a primit sume importante. Excepţiile sunt Andres Iniesta (ajuns la final de contract), Adrian Ortola (împrumutat la Deportivo la Coruna) şi Douglas (împrumutat la Sivasspor).

Aproape jumătate din totalul sumei încasate, adică 50 de milioane de euro, a venit din vânzarea lui Paulinho în China , la Guangzhou Evergrande. Acelaşi club de la care brazilianul fusese adus vara trecută, pentru 40 de milioane de euro, relatează digisport.ro.

Columbianul Yerry Mina, venit după o Cupă Mondială remarcabilă, la care a marcat 3 goluri, a fost o altă afacere excelentă. Sud-americanul a fost vândut la Everton, pentru 30,25 milioane de euro. Tot la „caramele” au mai ajuns Lucas Digne, francezul băgând în conturile Barcelonei 20,20 milioane euro, şi portughezul Andre Gomes (împrumutat pentru 2,25 milioane euro).

În Anglia a fost vândut şi Gerard Deulofeu, pentru care Watford a plătit 13 milioane de euro, în timp ce Aleix Vidal a costat-o pe Sevilla 8,50 milioane euro.

Cele şase vânzări au finanţat astfel transferurile lui Clement Lenglet, Arturo Vidal, Arthur şi Malcom, care au costat în total 125,9 milioane euro.

Mihaela Rotari

Share