Sportivii moldoveni vor evolua la trei probe astăzi la Jocurile Olimpice

Sportivii moldoveni vor evolua la trei probe astăzi la Jocurile Olimpice

Astăzi, 9 august, Republica Moldova va avea reprezentanți la Jocurile Olimpice de la Paris, la trei probe.

De la ora 11:30, tandemul Daniela Cociu – Maria Olărașu vor concura în cea de-a doua semifinală a probei de canoe sprint, pe distanța de 500 de metri. În preliminarii, perechea Cociu – Olărașu a înregistrat rezultatul 1:56.22. Finala probei feminine de canoe sprint la dublu este programată tot astăzi de la ora 14:00.

O oră mai târziu, va concura și canotorul Serghei Tarnovschi. El va evolua în cea de-a doua semifinală a probei de canoe sprint, individual, pe distanța de 1000 de metri. În calificări, Serghei Tarnovschi a înregistat rezultatul 3:49.27.

Tot astăzi, va intra în concurs și halterofilul Marin Robu. El își va începe evoluția începând cu ora 16:00, în categoria de greutate de până la 89 kg.

Ziua de concurs se va încheia pentru sportivii noștri cu finala de lupte feminine la categoria de greutate de până la 57 kg, programată la ora 20:30. Anastasia Nichita va lupta în ultimul act pentru aurul olimpic contra japonezei Tsugumi Sakurai.

Share