Primul jucător care pleacă de la Barcelona în această iarnă: „E deja la Madrid!”

Primul jucător care pleacă de la Barcelona în această iarnă: „E deja la Madrid!”

FC Barcelona, prin vocea antrenorului Ronald Koeman, a anunțat că își dorește câteva achiziții în fereastra de transferuri din iarnă, însă catalanii se vor și despărți de anumiți jucători. Primul jucător plecat de la Barcelona în această iarnă va fi Carles Alena (23 de ani), mijlocașul central urmând să semneze cu Getafe, anunță Mundo Deportivo, care precizează că jucătorul se află deja la Madrid.

Sursa citată scrie că mijlocașul a fost primul care și-a dat acordul, iar cele două cluburi au ajuns la o înțelegere în această dimineață privind împrumutul până la finalul sezonului, fără ca Getafe să aibă posibilitatea de a-l transfera definitiv pe Alena.

În plus, Alena chiar ar fi grăbit mutarea, intenționând să debuteze la Getafe încă din etapa următoarea, când formația lui Jimenez Bordalas întâlnește Elche, duminică, de la ora 19:30, în runda a 18-a din La Liga.

Carles Alena, un produs al academiei Barcelonei, a fost promovat la prima echipă a catalanilor în decembrie 2018, iar a doua parte a sezonului trecut a petrecut-o sub formă de împrumut la Betis.

În acest sezon, Ronald Koeman l-a folosit pe mijlocașul central în cinci partide: trei din Liga Campionilor și două în La Liga.

Înaintea meciului cu Athletic Bilbao, programat miercuri, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 3, Ronald Koeman a recunoscut că are o listă cu jucătorii doriți în această ferestră de mercato.

„Orice antrenor încearcă în luna ianuarie să-și îmbunătățească echipa. Mi-am făcut un plan cu jucătorii de care ar urma să ne despărțim și unul cu cei pe care i-am putea aduce”, a spus antrenorul Barcelonei.

După 16 meciuri, Barcelona ocupă locul 5 în La Liga, cu 28 de puncte, la 10 lungimi în spatele liderului Atletico Madrid, care are un meci mai puțin.

sursa: digisport.ro

Share