”Prime”, ”TV 7”, ”RTR Moldova” şi ”Ren Moldova” – SANCȚIONATE de CCA pentru că…

”Prime”, ”TV 7”, ”RTR Moldova” şi ”Ren Moldova” – SANCȚIONATE de CCA pentru că…

Posturile TV care au comis derogări de la prevederile Codului audiovizualului la comunicarea audiovizuală cu conţinut informativ-analitic au fost sancţionate. Este vorba despre  posturile ”Prime”, „TV 7” şi „RTR Moldova”, cărora le-a fost aplicată amendă maximă, iar „Ren Moldova” – i-a fost suspendată publicitatea pentru 72 de ore. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi 7 octombrie, a Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA).

Autoritatea de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale a examinat Raportul cu privire la respectarea principiului echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii în cadrul emisiunilor informative ”Время”, ”Сегодня”, ”Вести” şi ”Новости 24” transmise din Federaţia Rusă de către posturile de televiziune ”Prime”, ”TV 7”, ”RTR Moldova” şi ”Ren Moldova”, inclusiv secvenţele serviciilor de programe menţionate în sesizările AO ”APOLLO” nr. 627, 628 din 08.07.2014 şi nr. 642, 643 din 23.09.2014, prezentat de Direcţia Monitorizare TV.

Membrii CCA au constatat că în relatarea evenimentelor din cadrul buletinelor informative şi a emisiunilor informativ-analitice transmise din Federaţia Rusă, posturile de televiziune „Prime”, „TV 7”, „Ren Moldova” şi, în special, „RTR Moldova” utilizează etichetări pentru a discredita, denigra şi a prezenta într-o conotaţie negativă una din părţile conflictului (Guvernul Ucrainei), majoritatea ştirilor au un pronunţat caracter antiucrainean şi reflectă, în exclusivitate, punctul de vedere al separatiştilor din zona de rebeliune anticonstituţională, dezinformează şi manipulează prin text şi imagini opinia publică cu privire la evenimentele din sud-estul Ucrainei, utilizează tertipuri de montaj şi de comentariu, face uz de cuvinte defăimătoare şi ofensatoare la adresa forţelor armate ucrainene, propagă ura faţă de valorile europene şi euroatlantice, promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate etc. Astfel, în cadrul dezbaterilor pe marginea raportului, membrii CCA au menţionat că radiodifuzorii poartă  responsabilitate editorială pentru alcătuirea serviciilor de programe destinate recepţionării de către public, iar posturile TV care au comis derogări de la prevederile Codului audiovizualului la comunicarea audiovizuală cu conţinut informativ-analitic au fost sancţionate. Aşadar, posturilor ”Prime”, „TV 7” şi „RTR Moldova” le-a fost aplicată amendă maximă, iar „Ren Moldova” – suspendarea publicităţii pentru 72 de ore.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a prelungit de drept licenţele de emisie pentru posturile de radio „Univers FM”, „Muz FM” şi „Europa Plus Moldova”. În acelaşi timp, CCA a eliberat licenţă de emisie pentru postul de televiziune „Euro TV”, al cărui serviciu de programe urmează a fi difuzat prin reţelele distribuitorilor de servicii din ţară.

În cadrul şedinţei de astăzi a fost făcut bilanţul Concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio şi a canalelor TV, anunţat prin Decizia CCA nr. 120 din 25 august 2014. La concurs au fost scoase 4 frecvenţe radio, pentru care s-au înscris 5 solicitanţi: „NOROC MEDIA” S.R.L., A.O. „Cultura Divină”, „Radio Plai” S.R.L., „NOI MEDIA DE SUD” S.R.L. şi „Timpuri Noi” S.R.L., care au optat pentru extinderea ariei de emisie. În urma dezbaterilor publice pe marginea dosarelor de participare prezentate, membrii CCA au decis: învingător pentru utilizarea frecvenţei 103,4 MHz – Călăraşi a fost declarat „Noroc Media” S.R.L. pentru postul de radio „Noroc”; învingător pentru utilizarea frecvenţei 102,9 MHz – Nisporeni a fost declarat A.O. “Cultura Divină” pentru postul de radio “Cultura Divină”; învingător pentru utilizarea frecvenţei 104,2 MHz – Ceadîr-Lunga a fost declarat „Noi Media de Sud” S.R.L. pentru postul de radio „Albena” (în limba bulgară); învingător pentru utilizarea frecvenţei 89,40 MHz – Leova a fost declarat „Radio Plai” S.R.L. pentru postul de radio „Radio Plai”.

Mihaela Rotari

Share