Președintele FMF: Cooperăm cu colegii noștri de Federația Română de Fotbal și din cadrul UEFA, pentru a deschide oportunități pentru cluburile de fotbal din Moldova

Președintele FMF: Cooperăm cu colegii noștri de Federația Română de Fotbal și din cadrul UEFA, pentru a deschide oportunități pentru cluburile de fotbal din Moldova

Leonid Oleinicenco, președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), a vorbit, într-un editorial, despre construcția unei industrii fotbalistice sustenabile în țara noastră, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, în lumea dezvoltată, industria fotbalului este un domeniu economic autosuficient, care interacționează reciproc avantajos cu alte domenii economice, achită salarii competitive și generează taxe. În fiecare țară industria fotbalistică a evoluat diferit, fiind influențată de tradițiile sociale și de trăsăturile și capabilitățile economiei naționale. Dar, în toate țările industria fotbalului a fost și este un partener eficient al autorităților, contribuind esențial la procesul de educare a copiilor și al tinerilor, la îmbunătățirea culturii sociale și la consolidarea constantă a sănătății publice.

„Există experiențe europene foarte apropiate modelului social și economic al Republicii Moldova, care ne pot ajuta să determinăm un progres rapid în construcția unei industrii fotbalistice sustenabile în țara noastră. În acest sens cooperăm cu colegii noștri de Federația Română de Fotbal și din cadrul UEFA, pentru a transpune în Republica Moldova cele mai potrivite norme publice, pentru a deschide oportunități pentru cluburile de fotbal din Moldova”, a subliniat el.

Leonid Oleinicenco a spus că anul 2022 a demonstrat că cluburile din Republica Moldova pot face competiție celor mai mari nume europene.

„Fotbalul e impredictibil și cei talentați, bine pregătiți și insistenți totdeauna se pot manifesta. Pentru a trece la etapa când cluburile noastre ne surprind mai des cu joc competitiv și frumos; pentru a ajunge cât mai curând la etapa când numele cluburilor noastre devin mărci de fotbal recunoscute la nivel european – e nevoie să le creăm un set oportunități economice, care le vor transforma în fabrici eficiente și sustenabile”, a conchis președintele FMF.

Share