Premieră! FMF a organizat peste 10 turnee internaționale în 2024

Premieră! FMF a organizat peste 10 turnee internaționale în 2024

Dragoș Hîncu, vicepreședintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), ne-a oferit detalii despre rolul pe care îl joacă Federația Moldovenească de Fotbal pe scena internațională, găzduind nu mai puțin de 12 turnee sub egida UEFA în 2024. Aceasta reprezintă o realizare fără precedent pentru țara noastră, având în vedere că aproape jumătate dintre aceste turnee au fost dedicate copiilor și juniorilor.

Întrebare: Domnule Hîncu, cum a ajuns FMF la performanța de a organiza peste 10 turnee internaționale în 2024? Dacă am fi mai exacți, ar fi 12 la număr: preliminariile EURO WU19, runda 2, Turneul de Dezvoltare UEFA U16, Turneul de Dezvoltare UEFA WU16, EURO SOCCA CUP, Turneul amical U19, EURO BEACH Soccer League 2024 Moldova, preliminariile Ligii Campionilor la Futsal, Turneul de Dezvoltare UEFA U15, Turneul de Dezvoltare UEFA WU15, Calificările la CM de futsal feminin, preliminariile Campionatului European U17, runda 1, iar la final de noiembrie – preliminariile Campionatului European U19, runda 1.

Răspuns: Este, fără îndoială, un semnal extrem de pozitiv și o recunoaștere a experienței și profesionalismului nostru în organizarea de competiții internaționale de către organizațiile mari, cu renume mondial. UEFA a observat calitatea turneelor pe care le-am organizat de-a lungul anilor și asta ne-a deschis calea către găzduirea unui număr atât de mare de evenimente. Ne bucurăm să vedem că eforturile depuse de echipa noastră au adus acest rezultat. Este o provocare căreia trebuie să-i răspundem pentru a menține acest ritm.

Întrebare: Cum influențează aceste turnee dezvoltarea fotbalului juvenil din Moldova?

Răspuns: Impactul este colosal. La această vârstă, copiii au nevoie de meciuri internaționale pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și lărgi orizonturile. Faptul că jucăm împotriva echipelor din alte țări le permite să înțeleagă și să experimenteze diferite stiluri de joc, ceea ce este crucial pentru formarea lor ca fotbaliști. În campionatul intern, nu avem întotdeauna parte de acea intensitate și calitate a jocurilor, pentru că numărul echipelor competitive este limitat. Însă, în aceste turnee, întâlnim echipe foarte bine pregătite și asta le oferă tinerilor noștri șansa de a se ridica la un nou nivel.

Întrebare: Ați menționat intensitatea și stilurile de joc diferite. Cum contribuie turneele internaționale la identificarea tinerelor talente din Moldova?

Răspuns: Turneele de dezvoltare au un rol fundamental în acest sens. Ele sunt create pentru a oferi tinerilor jucători o platformă unde să își arate potențialul. Faptul că fiecare jucător convocat trebuie să aibă timp egal pe teren este o cerință care ne permite să evaluăm fiecare tânăr fotbalist pe o durată considerabilă. În plus, aceste turnee ne ajută să descoperim talente nu doar din Moldova, dar și din diaspora. Există mulți copii moldoveni care evoluează la cluburi din străinătate, iar aceste competiții sunt o oportunitate excelentă de a-i vedea în acțiune, la un nivel înalt.

Întrebare: Cu un asemenea număr de turnee internaționale organizate, ce perspective deschideți pentru fotbalul de copii și juniori în Moldova?

Răspuns: Anul acesta a fost unul fără precedent pentru fotbalul de copii din Moldova. Am organizat deja numeroase turnee în primăvară, preliminariile Under-17 în octombrie și continuăm cu preliminariile Under-19 în noiembrie. Aceste turnee sunt esențiale pentru dezvoltarea viitoare a fotbalului moldovenesc. Fiecare competiție găzduită aici ne aduce mai aproape de visul de a dezvolta fotbalul la toate nivelurile, de la juniori la seniori. Participarea și organizarea acestor turnee ne dă și o șansă suplimentară de a juca acasă, în fața propriilor suporteri, ceea ce reprezintă un avantaj enorm pentru echipele noastre.

Întrebare: Ce înseamnă acest an pentru FMF în contextul organizării acestor evenimente?

Răspuns: 2024 a fost un an foarte intens, probabil cel mai încărcat din punct de vedere al competițiilor organizate. Dacă în 2023 am găzduit doar 3 turnee internaționale, anul acesta – de patru ori mai multe. Echipa administrativă a FMF a fost implicată la maxim, dar acest lucru ne-a ajutat să creștem și să ne consolidăm poziția ca organizatori de evenimente internaționale. Prin aceste turnee, nu doar că ne dezvoltăm fotbalistic, dar ne perfecționăm și ca manageri de competiții sportive. Acest lucru va avea beneficii pe termen lung, atât pentru fotbalul din Moldova, cât și pentru reputația noastră la nivel european.

Întrebare: Privind spre viitor, ce planuri și obiective majore are FMF pentru anii următori în contextul acestor realizări impresionante și a susținerii continue din partea UEFA?

Răspuns: În anii următori, FMF își propune să continue pe acest drum al dezvoltării fotbalului la toate nivelurile. Unul dintre obiectivele noastre majore este să atragem și mai multe competiții internaționale, atât în fotbalul tradițional, cât și în discipline precum futsalul și fotbalul pe plajă, care câștigă din ce în ce mai multă popularitate. De asemenea, ne concentrăm pe modernizarea infrastructurii sportive, astfel încât să putem găzdui evenimente de și mai mare anvergură, cu standarde la nivel UEFA.

Întrebare: Iar un prim pas spre acest lucru reprezintă anul 2025, când Moldova va găzdui, în premieră, turneul final de futsal Under-19. Ce înseamnă această realizare pentru fotbalul nostru și cum ne pregătim pentru un astfel de eveniment?

Răspuns: Este, într-adevăr, o premieră pentru Moldova. Găzduirea unui turneu final de futsal Under-19 sub egida UEFA reprezintă o recunoaștere a progreselor noastre și a încrederii pe care UEFA o are în capacitatea noastră organizatorică. Acest turneu va aduce în țară cele mai bune echipe de futsal din Europa la nivel de juniori și va atrage atenția asupra Moldovei ca destinație fotbalistică. Ne pregătim intens pentru acest eveniment, lucrăm la toate detaliile organizatorice, de la infrastructură la suportul logistic și comunicare, pentru a ne asigura că turneul va fi un succes. Va fi o oportunitate excelentă de a promova futsalul în Moldova și de a inspira tinerii să se implice în acest sport.

Share