Potențialele adversare ale cluburilor din Moldova în turul 3 preliminar din cupele europene, sezonul 2024/25

Potențialele adversare ale cluburilor din Moldova în turul 3 preliminar din cupele europene, sezonul 2024/25

Astăzi, 22 iulie, la Nyon, Elveția, are loc tragerea la sorți pentru runda a treia preliminară din cadrul celor trei competiții intercluburi de pe bătrânul continent. Astfel rezultatele tragerii la sorți determină potențialii adversari care se vor confrunta în runda a treia pentru a accede în runda play-off de calificare. Amintim că toate cele patru echipe din Moldova și-au asigurat locul în turul 2 al competițiilor europene, oferind o nouă oportunitate pentru a se manifesta pe scena internațională.

FC Petrocub Hâncești – în caz că va trece de formația APOEL (Cipru), FC Petrocub va întâlni în turul trei preliminar al Ligii Campionilor învingătoarea perechii NK Celje (Slovenia) – SK Slovan Bratislava (Slovacia). Primul meci se va disputa în deplasare pe 6/7 august, iar returul pe 13 august. Dacă va fi eliminată în al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor, echipa lui Andrei Martin va continua parcursul european în Europa League, unde va evolua în turul 3 preliminar, pe ruta campioanelor, cu învinsa dintre Ferencvaros (Ungaria) și The New Saints (Țara Galilor). Meciurile vor avea loc pe 8 august (tur) și 15 august (retur).

Amintim că în turul doi preliminar al UEFA Champions League, campioana Moldovei, FC Petrocub, va întâlni în deplasare echipa cipriotă APOEL Nicosia. Meciurile sunt programate pentru 23 iulie (tur) și 30 iulie (retur). Petrocub a învins echipa Ordabasy (Kazakhstan) în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Partida de pe stadionul Zimbru din Chișinău s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru leii din Hîncești, iar golul victoriei a fost marcat de Teodor Lungu în minutul 34. În meciul tur, pe tabela de marcaj a fost fixat scorul de 0:0.

Sheriff Tiraspol – în caz că va trece de echipa IF Elfsborg (Suedia), „viespile” vor înfrunta în turul trei preliminar al Ligii Europa învingătoarea perechii FC Corvinul 1921 Hunedoara (România) – NK Rijeka (Croația). Primul meci se va disputa în deplasare pe 8 august, iar returul pe 15 august. Dacă va fi eliminată în al doilea tur preliminar al Ligii Europa, echipa lui Iurie Gura va continua parcursul european în Conference League, unde va evolua în turul 3 preliminar, cu învingătoarea dintre NK Olimpija Ljubljana (Slovenia) – FC Polissya Zhytomyr (Ucraina), în turul 2 preliminar al Ligii Conferinței. Meciurile vor avea loc pe 8 august (tur) și 15 august (retur).

Amintim că în turul doi preliminar al UEFA Europa League, discipolii lui Iurie Gura se vor confrunta cu FC Elfsborg (Suedia). Meciurile vor avea loc pe 25 iulie la Tiraspol și 1 august (retur). Sheriff Tiraspol a învins echipa Zira (Azerbaidjan) în meciurile din turul 1 preliminar al Ligii Europei. Partida de pe stadionul Dalga din Baku s-a încheiat cu scorul de 2-1 (după timpul regulamentar și prelungiri) și cu 5-4 la loviturile de departajare pentru tiraspoleni. În meciul tur, Sheriff a cedat cu un rezultat de 1-0.

Zimbru Chișinău – dacă dispune de echipa FC Ararat (Armenia), „galben verzii” vor înfrunta în turul trei preliminar al Ligii Conferinței învingătoarea perechii SC Dnipro 1 (Ucraina) – FC Academia Puskas (Ungaria). Primul meci se va disputa la Chișinău pe 8 august, iar returul pe 15 august.

Amintim că discipolii lui Lilian Popescu revin în Cupele Europene, fiind pregătiți să înfrunte FC Ararat (Armenia) în turul 2 de calificare al UEFA Conference League. Prima confruntare va avea loc pe 25 iulie, începând cu ora 19:45, pe Stadionul Zimbru din Chișinău, iar returul pe 1 august. Zimbru s-a calificat direct în turul 2 al competiției datorită coeficientului Moldovei în clasamentul UEFA pentru cluburi.

Milsami Orhei – dacă învinge în dubla confruntare echipa FC Astana (Kazakhstan), „vulturii roșii” vor înfrunta în turul trei preliminar al Ligii Conferinței învinsa perechii FC Corvinul 1921 Hunedoara (România) – NK Rijeka (Croația), din turul 2 preliminar al Ligii Europa. Primul meci se va disputa în deplasare pe 8 august, iar returul pe 15 august.

Prin urmare elevii lui Igor Picușceac vor juca împotriva echipei Astana din Kazahstan în turul 2 al Ligii Conferinței. Prima confruntare va avea loc pe 25 iulie (tur) la Orhei, urmată de returul din 1 august. „Vulturii roșii” s-au impus în duelul cu Torpedo Zhodino (Belarus) în turul 1 preliminar al Ligii Conferinței. Meciul de la Orhei s-a încheiat cu un scor alb, 0:0. În meciul tur, orheienii s-a impus cu un rezultat de 4-2.

Share