Noul antrenor turc al Naționalei Moldovei: „Înțelegem că suntem o echipă mică, dar așa ceva este inadmisibil”

Noul antrenor turc al Naționalei Moldovei: „Înțelegem că suntem o echipă mică, dar așa ceva este inadmisibil”

Noul antrenor turc al Naționalei Moldovei, Engin Firat, în urma meciului Franța-Moldova (2-1) a criticat arbitrajul centralului Gediminas Mazeika din Lituania. Totodată, Firat le-a mulțumit tricolorilor pentru joc, informează OFICIAL.

„Sunt foarte mândru de băieții mei. Sunt mândru de felul în care au jucat și le mulțumesc pentru asta”, a declarat Firat.

„În același timp sunt foarte supărat pe arbitri, care au luat o decizie important la golul 1. Au greșit. S-a văzut clar cum Giroud l-a faultat pe Koșelev. Golul trebuia anulat. În pauză am primit vreo 500 de mesaje de la prietenii mei, care mi-au scris ce au văzut. Imposibil ca la acest nivel, o echipă să fie ajutată în acest mod. Noi înțelegem că suntem o echipă mică, dar așa ceva este inadmisibil. Regulile de joc trebuie să fie pentru toți aceleași. Îi mulțumesc Federației franceze de fotbal pentru ospitalitate, dar nu pot să accept asemenea greșeli de arbitraj, în numele fotbalului”, a conchis antrenorul Naționalei.

Doina Secrieru

Share