Noi priorități de cooperare între IGP și OSCE

Noi priorități de cooperare între IGP și OSCE

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, alături de alți angajați ai instituției, a participat la o întrevedere de lucru cu consilierul superior în domeniul supremației legii, Hartmut Rank, dar și doi consilieri juridici din cadrul Misiunii OSCE în Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă al IGP.

În cadrul întrevederii, au fost abordate priorități de cooperare, una din ele fiind instruirea ofițerilor de urmărire penală și de investigații în domeniul infracțiunilor motivate de ură.

Seminarele urmează a fi desfășurate la nordul și sudul țării (Bălți și UTA Găgăuzia) fiind antrenați ofițeri din toate raioanele republicii, cu participarea experților de talie națională și internațională.

Șeful IGP a mulțumit reprezentanților Misiunii OSCE pentru cursurile de instruire a 32 de ofițeri de urmărire penală, reiterând deschiderea instituției pentru orice inițiativă de cooperare.

De menționat că, începând cu anul 2015, datorită colaborării continue cu OSCE, au fost desfășurate mai multe vizite de studiu a reprezentanților IGP în Ungaria și Polonia, în urma cărora au fost preluate bunele practice cu privire la procesul de armonizare a cadrului legislativ național în domeniul prevenirii discriminării, fiind de asemenea, elaborată și aplicată în practică recomandarea “Aspecte referitoare  la metodica și tactica investigării infracțiunilor motivate de ură”.

Doina Secrieru

Share