Milsami și Zimbru joacă astăzi în Europa Conference League
Două echipe din Republica Moldova, Milsami și Zimbru vor lupta astăzi pentru un loc în turul doi preliminar al UEFA Europa Conference League. Meciurile se joacă la Orhei și Chișinău și vor fi transmise în direct de posturile de televiziune WeSport, respectiv Moldova 1.
Milsami Orhei va juca în returul din primul tur preliminar al Ligii Conferinței, de la ora 19:00, contra formației lituaniene Panevezys, pe stadionul complexului sportiv raional din Orhei.
Meciul din prima manșă s-a încheiat cu scorul de 2-2. Jovan Čadjenović a deschis scorul în minutul 17 pentru Panevezys, transformând o lovitură de la 11 metri, Ariagner Smith a majorat avantajul echipei Panevezys, marcând în minutul 48. Milsami a revenit în joc, prin Radu Gînsari care a transformat un penalty în minutul 51, reducând din diferență, iar în minutul 67, a mai marcat un alt gol, egalând scorul.
Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune WeSport.
Milsami se află la a 10-a participare în cupele europene: 31 meciuri, 6 victorii, 9 remize, 16 înfrângeri, golaveraj 25-58. Cel mai bun rezultat: promovarea în play-off-ul Ligii Europa, în ediția 2015/16.
Meciul Milsami – Panevezys va fi arbitrat de o brigadă de arbitri din Turcia, cu centralul Erkan Özdamar, asistenții Serkan Olguncan și Murat Tugberk Curbay. Al 4-lea oficial Zorbay Küçük .
Menționăm că Panevezys și Milsami s-au întâlnit în această fază a competiției și în sezonul trecut. Echipa din Orhei a acces în turul doi preliminar al Europa Conference League, după ce a câștigat la general cu scorul de 2-0: 0-0 în tur și 2-0 în manșa secundă.
Conducerea clubului Milsami a decis ca intrarea la meciul de joi, din Orhei, să fie GRATUITĂ pentru toți doritorii!
Învingătoarea dublei manșe va accede în turul doi preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni echipa Hapoel Beer-Sheva, Israel. Meciurile sunt programate pentru 27 iulie – turul și 3 august – returul.
Zimbru Chișinău va juca în manșa a doua din primul tur preliminar al Ligii Conferinței, de la ora 20:00, cu formaţia La Fiorita din San Marino, pe stadionul Zimbru din Chișinău.
În tur, meciul s-a terminat la egalitate cu scorul de 1-1. La Fiorita a deschis scorul în minutul 34, prin golul marcat de Francesco Casolla. Zimbru Chișinău a reușit să egaleze scorul în minutul 64, prin golul marcat de Marin Căruntu.
Partida va putea fi urmărită în transmisiune directă la postul național de televiziune Moldova 1.
Zimbru se află la a 20-a participare în cupele europene: 69 meciuri, 20 victorii, 19 remize, 30 înfrângeri, golaveraj 72-93. Cel mai bun rezultat: promovarea în runda play-off a Europa League, în ediția 2014/15.
Zimbru Chișinău a ocupat locul trei în Super Liga Moldovei și a ajuns, pentru prima dată, după o pauză de 7 ani, în cupele europene.
Amintim că Zimbru Chișinău prin această dublă cu La Fiorita a debutat în Liga Conferinței, fiind la prima participare în cea de a 3-a ediție a competiției organizate de UEFA.
Meciul La Fiorita – Zimbru va fi arbitrat de o brigadă de arbitri din Kosovo, cu centralul Mervan Bejtullahu, asistenții Edmond Zeqiri și Fatmir Sekiraqa. Al 4-lea oficial Dardan Çaka.
Prețul unui bilet la meciul dintre Zimbru Chișinău și La Fiorita variază între 50,00 lei – 500,00 lei. Partida va începe la ora 20:00. Porțile stadionului vor fi deschise de la ora 18:00!
Învingătoarea dublei manșe va accede în turul doi preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni formația turcă Fenerbahce. Turul se va juca pe 27 iulie, iar returul – 1/3 august.