Medalii de argint, medalii de bronz și mențiune de onoare pentru Republica Moldova în cadrul Olimpiadei Balcanice la Matematică

Medalii de argint, medalii de bronz și mențiune de onoare pentru Republica Moldova în cadrul Olimpiadei Balcanice la Matematică

Echipa Republicii Moldova a obținut trei medalii de argint, două medalii de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Balcanice la Matematică desfășurată în Agros, Cipru, în perioada 04 – 09 mai 2022, informează OFICIAL.

Medaliile de argint au fost obținute de către Dan Cernatinschi, Valeriu Ursu și Dragoș Port, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, medalii de bronz au obținut Marius Sclearuc, elev la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău și Adelina Andrei, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, iar mențiunea de onoare a fost obținută de Victor Purice, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău.

În cadrul Olimpiadei Balcanice la Matematică au participat 96 de elevi din 16 țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 6 elevi și 2 profesori:

Adelina Andrei, elevă în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
Dragoș Port, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
Valeriu Ursu, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
Dan Cernatinschi, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
Victor Purice, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
Marius Sclearuc, elev în clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Chișinău;
Valeriu Guțu, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;
Dorian Croitoru, olimpic internațional.

Share