Meciul Moldova – Estonia. Avancronică

Meciul Moldova – Estonia. Avancronică

Naționala de fotbal a Moldovei va disputa astăzi, 25 martie, cel de-al doilea meci din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2026. Tricolorii vor întâlni selecționata Estoniei pe stadionul Zimbru din Chișinău, cu începere de la ora 19:00. Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 1. 

Moldova – Estonia

25 martie 2025. Ora 19.00. Stadionul Zimbru, Chișinău

Partida din această seară va fi arbitrată de Lawrence Visser din Belgia. El va fi ajutat de către conaționalii săi Rien Vanyzere și Thibaud Nijssen, iar Lothar D’hondt va fi arbitru de rezervă. Arbitrul VAR desemnat pentru meci este Jan Boterberg din Belgia, iar asistentul său, AVAR, este conaționalul Bert Put.

Meciul cu Estonia va fi al 293-lea pentru Naționala Moldovei. Reprezentativa noastră a înregistrat până acum 60 victorii, 68 egalități și 164 înfrângeri. Golaveraj: 237-487.

Moldova și Estonia au jucat până acum 5 meciuri directe la nivel de selecționate. Bilanț: 1 victorii, 1 remiză și 3 înfrângeri. Golaveraj – 1-3 pentru Estonia. Vedeți mai jos statistica celor 5 partide.

20.08.1998 Estonia – MOLDOVA 0-1 / Meci amical

25.04.2001 MOLDOVA – Estonia 0-0 / Meci amical

21.08.2002 Estonia – MOLDOVA 1-0 Meci amical

18.02.2004 Estonia – MOLDOVA 1-0 / Meci amical

18.11.2008 Estonia – MOLDOVA 1-0 Meci amical

Selecționata noastră a fost repartizată în Grupa I, alături de reprezentativele din Italia, Norvegia, Israel și Estonia. Naționala noastră va disputa un total de 8 meciuri, 4 acasă și 4 în deplasare.

Rezultatele și programul Naționalei Moldovei în preliminariile Campionatului Mondial 2026 îl găsiți AICI:

MOLDOVA – Norvegia 0-5

Au marcat: Julian RYERSON (5), Erling HAALAND (23), Thelo AASGAARD (38), Alexander SORLOTH (43),  Aron DONNUM (69) 

22 martie 2025. Stadionul Zimbru, Chișinău

25.03.2025 MOLDOVA – Estonia

9.06.2025 Italia – MOLDOVA

5.09.2025 MOLDOVA– Israel

9.09.2025 Norvegia – MOLDOVA

14.10.2025 Estonia – MOLDOVA

13.11.2025 MOLDOVA – Italia

16.11.2024 Israel – MOLDOVA

Amintim că faza grupelor de calificare UEFA se va desfășura între martie și noiembrie 2025, păstrând un format familiar: 12 grupe a câte patru sau cinci echipe. Câștigătoarele grupelor își vor asigura direct calificarea la acest eveniment de mare amploare. Cele patru locuri rămase vor fi disputate în martie 2026, în cadrul unui play-off UEFA cu 16 echipe. Acesta va include cele 12 echipe clasate pe locurile secunde în faza grupelor, precum și cei patru câștigători ai grupelor UEFA Nations League 2024-2025, cel mai bine clasați, care nu s-au calificat direct la Cupa Mondială FIFA 2026 și nici nu au obținut accesul în play-off prin poziția lor de campioni de grupă.

Turneul final al Campionatului Mondial este programat să se desfășoare între 11 iunie și 19 iulie 2026, în Canada, Mexic și Statele Unite.

Share