Mâncați semințe prăjite? Medicii au o veste proastă. Iată pericolul la care vă expuneți

Mâncați semințe prăjite? Medicii au o veste proastă. Iată pericolul la care vă expuneți

Există în România câteva expresii haioase legate de consumul de seminţe prăjite sărate. Cum că ar fi “sport naţional” sau denumirea lor populară de “bomboane agricole”. Seminţele de floarea-soarelui, prăjite şi tăvălite prin sare, sunt foarte gustoase şi îndrăgite de români. Aceştia consumă în fiecare an aproape 13.000 de tone de seminţe, însă, nutriţioniştii avertizează că acest obicei aparent banal nu este deloc bun pentru sănătate.

Consumate în starea lor naturală, crudă, sau coapte la cuptor, seminţele de floarea-soarelui, cât şi cele de dovleac, sunt o sursă excelentă de sănătate. Aceste seminţe sunt bogate în vitaminele E, B1, B6, acid folic, în minerale, precum magneziu, seleniu, mangan, cupru, fosfor, în tryptofan şi fitosteroli (ajută la reducerea nivelului de colesterol în sânge), scrie epochtimes-romania.com.

Odată prăjite cu sare, acestea devin un pericol pentru organism.

Pericolele consumului de seminţe sărate. Rinichii sunt afectaţi de sarea în exces

Rinichii sunt cei mai afectaţi din cauza excesului de sare, spun nutriţioniştii. Cantitatea maximă de sare pe zi este de 5-6 grame. Or, noi mâncăm până şi de 15 ori mai multă sare, spun specialiştii.

Pericolele consumului de seminţe sărate. Sunt toxice pentru ficat

Pe de altă parte, seminţele prăjite cu sare, fie ele de floarea-soarelui ori de dovleac, sunt foarte toxice, din cauza uleiurilor care la temperaturi crescute dezvoltă compuşi cancerigeni.

Aceştia sunt extrem de toxici pentru ficat şi pot, de asemenea, să crească riscul de cancer al colonului.

Pericolele consumului de seminţe sărate. Provoacă hipertensiune

Nutriţioniştii mai spun că explozia cazurilor de hipertensiune din ultimii ani, mai ales în rândul tinerilor, are drept cauză şi consumul de alimente foarte sărate, printre care şi seminţele prăjite.

Astfel că printre pericolele consumului de seminţe sărate se numără hipertensiunea şi bolile asociate acestei probleme, cum ar fi infarctul, accidentul vascular cerebral sau cancerul renal.

Pericolele consumului de seminţe sărate. Îngraşă

Persoanele care au probleme cu greutatea ar trebui să evite pe cât posibil consumul de seminţe sărate pentru că sarea în exces favorizează retenţia de apă în organism.

Consumate însă în stare crudă sau prăjite la cuptor şi adăugate la salate şi la diferite preparate din legume, seminţele de floarea-soarelui, asigură chiar succesul curelor de slăbire, datorită cantităţii mari de proteine pe care o conţin (circa 40%). Astfel, vor declanşa senzaţia de saţietate şi vă vor ajuta să staţi departe de mâncare. Proteinele sunt cunoscute pentru rolul lor de a transforma grăsimile în energie, accelerând metabolismul.

Nu trebuie să renunţaţi total la acest obicei de a sparge seminţe, însă reţineţi că 100 de grame de seminţe prăjite şi sărate de floarea-soarelui conţin peste 250 de calorii, deci un consum moderat nu va atrage prea multe efecte negative asupra organismului.

 

Share