Jucării în loc de suporteri! Anunțul FMF în condițiile stării de urgență

Jucării în loc de suporteri! Anunțul FMF în condițiile stării de urgență

Cu toții avem jucării din pluș care trist își petrec zilele ascunse prin dulapuri. E timpul să le dăm o nouă viață. Înaintea meciurilor naționalei noastre de fotbal cu Rusia și Grecia, jucăriile donate vor umple tribunele și astfel vor juca rolul de suporteri, informează OFICIAL.

„Împreună putem umple stadionul cu mii de jucării, care vor face fericiți copiii dornici din toată țară”, comunică reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal (FMF).

Dacă dorești să participi la acțiune ești așteptat zilnic până pe 11 noiembrie, de la ora 10:00 – 22:00, în incinta magazinului Jako din Shopping MallDova, etajul 3, cu jucării pentru fete și băieți.

Totodată, reprezentanții Federației adaugă că, jucăriile vor fi donate în ajun de Crăciun copiilor din familii social vulnerabile și din centre de plasament din țară.

De menționat că, Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chişinău a luat decizia ca toate activităţile şi evenimentele sportive (de orice gen), organizate pe teritoriul municipiului, să fie desfăşurate fără suporteri şi spectatori.

123855807_3551390888258280_2891226539506618774_o

Mihaela Rotari

Share