Istoria viitorului în schimbul istoriei trecutului

Istoria viitorului în schimbul istoriei trecutului

Unul din principiile echipei Federației Moldovenești de Fotbal este: “fiecare decizie, fiecare proiect și fiecare acțiune trebuie să producă efecte pozitive în viitor.” Nu credem corect să trăim cu ziua de azi și să sacrificăm viitorul pentru un prezent mai confortabil. Echipa Federației crede că Istoria Viitorului fotbalului național trebuie să fie nu mai puțin frumoasă decât Istoria Trecutului.

Pentru asta investim energie, timp și resurse în construcția viitorului fotbalului moldovenesc, și apreciem cât se poate de exact efectele posibile ale investițiilor noastre. Înțelegem bine: cu cât mai mari sunt obiectivele noastre, cu atât mai multe eforturi trebuie să depunem. Obiectivele mari cer multă răbdare și insistență. Curând se împlinesc 40 de ani de când am început să practic fotbalul, ca puțin mai târziu pasiunea să se transforme în profesie. În acești ani am tot învățat lecțiile fotbalului. Una din lecțiile importante ale fotbalului e următoarea: rezultatele mari vin numai după eforturi mari, după multă muncă, insistență și disciplină. Fotbalul ne cere să învățăm permanent și să muncim insistent; fotbalul dezvoltă inspirația și educă rezistența. Fotbalul este egal: și muncă fizică, și muncă intelectuală.

Cu toții ne dorim ca fotbalul național, an de an, să fie mai spectaculos și mai inspirat. Pentru asta trebuie an de an să găsim mai multe talente și să le ajutăm să se dezvolte. Pentru a descoperi mai multe talente, trebuie să creăm mai multe oportunități, pentru ca mai mulți copii să poată practica fotbalul în condiții civilizate, și sub conducerea unor specialiști cu pregătire potrivită. Talentele nu se nasc doar în Chișinău, Bălți sau Hâncești. Fiecare localitate din Moldova naște talente. Sarcina echipei FMF e să aducă oportunitatea de a practica fotbalul mai aproape de un număr cât mai mare de copii, în cât mai multe localități. Așa vom identifica mai multe talente și le vom deschide calea spre performanță.

În același timp, pentru FMF e important că de extinderea infrastructurii fotbalistice în țară, beneficiază nu doar viitoarele stele ale fotbalului, ci mult mai mulți copii. Beneficiază toți copiii care fac lecții de educație fizică prin fotbal, toți cei care aleg să facă parte din clasele și echipele de fotbal. Toți acești copii trec școala fotbalului. Ei învață să se integreze în echipe și să coopereze eficient cu unii cu alții; învață să muncească disciplinat și să concureze cinstit; învață să scoată lecții din înfrângeri și să se bucure frumos de victorii; ei își consolidează sănătatea fizică și psihologică. Aceste învățăminte, fără îndoială, le vor fi de folos în viața matură. Noi credem că aceste efecte sociale ale proiectelor Federației, sunt o investiție importantă în însănătoșirea generală a societății – chiar mai importantă decât identificarea și educarea viitoarelor stele de fotbal.

În prezent, clasele de fotbal din cadrul proiectului “Fotbal în Școli” întrunesc circa 22 000 copii, care lunar petrec pe teren în mediu 6 ore. Ăsta e succesul adevărat al Federației în prezent. Dintre acești copii neapărat se vor naște nume noi ale fotbalului moldovenesc – nume care ne vor aduce multe motive de bucurie și mândrie. Construcția unei școli naționale de fotbal implică activități la nivel național; implică lucrul în echipă cu toate Asociațiile raionale de fotbal și cu autoritățile locale. Această cale cere mult timp și multă energie – dar și timpul și energia consumate azi pentru acest proiect, sunt cele mai bune investiții în viitorul fotbalului moldovenesc și în sănătatea fizică și psihologică a societății noastre.

Cercetările arată că circa 40% din locuitorii Republicii Moldova sunt interesați de fotbal, și o parte mare din acești oameni sunt pasionați de fotbal. Fotbalul este fenomen social important, un fenomen care unește un număr mare de oameni. Proiectele Federației au scopul de a ajunge la toți oamenii pasionați de fotbal și să crească numărul lor, ne dorim cât mai mulți oameni să se poată bucura de apariția unui teren modern de fotbal în localitatea lor; de apariția oportunității de a încadra copiii într-o clasă de fotbal și de posibilitatea de a practica fotbalul sub conducerea unor specialiști instruiți, având echipamentul necesar la dispoziție.

sursa: fmf.md

Share