În parcul „La Izvor” au fost inaugurate două terenuri de tenis de câmp

În parcul „La Izvor” au fost inaugurate două terenuri de tenis de câmp

Cu ocazia Hramului Capitalei, Fundația lui Ceslav Ciuhrii, care este și Președintele Federației de Tenis din Republica Moldova a oferit chișinăuienilor două terenuri de tenis de câmp cu acces gratuit pentru toți tenismenii.

Primii care au testat terenurile de tenis de câmp din parcul „La Izvor”, din sectorul Buiucani, au fost tinerii jucători care s-au arătat foarte entuziasmați de noul loc în care se vor putea antrena.

„Acest dar este binevenit pentru dezvoltarea tenisului de câmp în municipiul Chișinău. În calitate de secretar general al FNTM vreau să aduc mulțumiri Fundației lui Ceslav Ciuhrii pentru aportul adus și susținerea oferită iubitorilor de tenis”, a declarat Elizaveta Negru.

„Evenimentul care a avut loc a demonstrat faptul că dragostea pentru un anumit sport, dorința de a crește campioni și implicarea în dezvoltarea orașului nostru poate da naștere unor proiecte mărețe”, a declarat Vadim Brînzaniuc, Pretorul sectorului Buiucani.

Cele două terenuri de tenis de câmp au fost construite la inițiativa lui Ceslav Ciuhrii, în conformitate cu standardele internaționale în domeniu. Proiectul a costat 1,7 milioane de lei, iar terenurile vor fi transmise, de către Fundație, în gestiunea autorităților publice locale din Chișinău.

FB_IMG_1634286726619

Doina Secrieru

Share