Iată care sunt prețurile noului Mercedes-Maybach în Moldova!

Iată care sunt prețurile noului Mercedes-Maybach în Moldova!

Noul Mercedes-Maybach a fost lansat acum două luni dar deja este disponibil și pentru moldoveni. Limuzina care va rivaliza cu Bentley Continental și care are ca scop să reînvie brandul Maybach este disponibilă în trei versiuni și nu două cum se anticipa anterior.

Mercedes-Maybach debutează pe piața locală începând cu luna ianuarie anul 2015 și este disponibil în trei versiuni, Mercedes-Maybach S 400 4M, Mercedes-Maybach S 500 și Mercedes-Maybach S 600. Astfel, cel mai modest Maybach vine dotat cu tracțiune integrală și un motor în 6 cilindri de 333 CP. Prețul de pornire pentru acest model începe cu 110.050 euro. A doua versiune este un Maybach S500 care are sub capotă un motor de 4,7 litri V8 biturbo ce produce 455 CP și 700Nm de cuplu motor, disponibil încă de la 1.800 rpm. Prețul de listă începe cu 140.170 euro. Vârful de gamă, Mercedes-Maybach S 600 este semnificativ mai scump. Sub capotă se regăsește un motor V12 biturbo de 6.0 litri care produce 530 cai putere și 830 Nm de cuplu, disponibil de la 1.900 rpm. Cu o asemenea bijuterie sub capotă, Mercedes-Maybach S600 porneşte de la 194.220 euro.

Mercedes-Maybach

Cât de ciudat nu ar părea, dar prețurile locale sunt mai ridicate faţă de cele germane, astfel, un Mercedes-Maybach S500 în Germania are un preț de listă de 134,053.50 euro, TVA inclus, sau cu 6.000 euro mai puţin față de prețurile locale, în timp ce versiunea S600 începe de la 187,841.50 euro cu TVA inclus, adică cu aproximativ 6.379 euro mai puţin! Să fie oare de vină accizele exagerate pe care importatorul trebuie să le achite?

autoexpert.md

Share