Fotbalist de la Naționala Moldovei, către șefia FMF: „Oare când vom avea un campionat demn de privit?”

Fotbalist de la Naționala Moldovei, către șefia FMF: „Oare când vom avea un campionat demn de privit?”

Maxim Potîrniche, fotbalist la Naționala Moldovei, care evoluează la clubul FC Petrocub, a venit cu o adresare către șefia Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Leonid Oleinicenco, în care vorbește despre situația din fotbalul moldovenesc, informează OFICIAL.

„Domnule Leonid Oleinicenco,

Eu sunt fotbalist la FC Petrocub și mă numesc Maxim Potîrniche.

De-a lungul carierei am evoluat la așa echipe precum: Academia, Iskra, Zimbru, Sheriff și puțin înafară…

De când mă cunosc am iubit fotbalul și cred că-l voi iubi toată viața. Am dedicat acestui sport ultimii 22 de ani și sper că încă o voi putea face mult timp înainte. Pe lângă dragostea și dedicația față de fotbal, am crescut și cu un simț acut al nedreptății, tocmai din acest considerent m-am străduit să-mi fac bine meseria, să fiu sârguincios, să fiu profesionist, să nu încalc regulile, să fiu tolerant, să citesc contractele pe care le semnez, să-mi cunosc atât drepturile cât și obligațiunile față de sportul-rege.

Îmi pare foarte rău să văd în ce hal a ajuns astăzi fotbalul din Republica Moldova. Am ajuns pe locul 177 din 210 țări. Da, noi suntem slabi. Dar am ajuns aici din ce considerente?

Eșalonul superior, ditamai Divizia Națională este plină de oportuniști, profitori și paraziți ai fotbalului. Așa cluburi ca FC Speranța, FC Florești, FC Dinamo Auto, FC Codru își fac “mendrele”, iar noi cu toții ne facem că plouă. Breasla fotbalistică înainte de fiecare etapă cunoaște deznodământul a cel puțin 3 meciuri din 5 care se joacă. Unde este principiul sportivității, sau “să câștige cel mai bun”?

Aici am enumerat doar câteva echipe, iar cele care nu au fost vizate s-au ales cu transpirație rece, la sigur.

Am și eu o curiozitate, ieri, când ați venit la Hîncești cu delegația de funcționari din cadrul Federației Române de Fotbal ce i-ați răspuns domnului Burleanu când v-a întrebat de ce Speranța nu s-a prezentat la meci? Nu ați avut un sentiment de “rușine spaniolă”?

Avem un departament de integritate în cadrul Federația Moldovenească de Fotbal, este oare el valorificat? Când vor fi resimțite și de noi aceste schimbări care tot ni se bagă pe gât? Oare când vom avea penalizări măcar disciplinare în raport cu anumite cluburi, aici eu nu mai vorbesc de așa instituții ca CNA, Procuratură, Europol. Sau ne place mimatul?

Atâta timp cât noi o să ignorăm realitățile noastre cotidiene; cât o să simulăm anumite procese de prevenire; cât o să ne ascundem privirile și tace mâlc; cât vom tolera miș-mașurile, atâta timp vom avea recorduri de scor.

Oare când vom avea un campionat demn de privit? Oare când vom avea o națională de care să ne mândrim? Oare când transparența, corectitudinea și bunul simț vor deveni o normalitate?

Cu respect,

Maxim Potîrniche”, este mesajul fotbalistului.

 

Mihaela Rotari

Share