Fotbal pe plajă. Moldova și-a aflat adversarele din Superfinala EBSL 2024

Fotbal pe plajă. Moldova și-a aflat adversarele din Superfinala EBSL 2024

Echipa națională de fotbal pe plajă a Moldovei se va alătura altor 11 echipe la Superfinala EBSL (European Beach Soccer League), competiție echivalentă Campionatului European de fotbal, care va avea loc în Alghero, Italia, în perioada 10-15 septembrie 2024. În urma tragerii la sorți, care a avut loc astăzi, 3 septembrie, Moldova a fost repartizată în Grupa B, alături de Elveția, Belarus și Franța.

Superfinala EBSL este ultimul act al competiției europene de fotbal pe plajă și adună cele mai bune echipe de pe continent. În acest an, turneul va avea loc în Alghero, Italia, la care vor participa 12 echipe: Belarus, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Franța, Italia, Moldova, Polonia, Portugalia, Spania și Elveția.

Turneul începe cu Faza Grupelor, unde echipele sunt împărțite în trei grupe de câte patru. Fiecare echipă va juca câte 3 meciuri în această etapă a competiției.

Clasamentul grupelor va fi format în urma punctelor acumulate în această etapă. Astfel, pentru victorie în timpul regulamentar – 3 puncte, victorie în prelungiri – 2 puncte, victorie la lovituri de departajare – 1 punct, înfrângere- – 0 puncte.

Dacă echipele sunt la egalitate de puncte, se iau în calcul rezultate directe, golaverajul, numărul de goluri marcate și, dacă e necesar, cartonașele primite.

În etapa sferturilor va avea loc o nouă tragere la sorți, în care câștigătoarele grupelor, dar și echipa de pe locul doi cu cel mai bun punctaj din faza grupelor va fi divizată în Urna 1, iar celelalte de pe locul doi din grupe, dar și cele mai bune două formații de pe locul 3 vor fi repartizate în Urna 2. Meciurile din play-off, pentru locurile 9-12, vor stabili cele două echipe care vor retrograda în Divizia B.

Sferturile de finală vor avea loc pe 13 septembrie. Semifinalele și meciurile pentru locurile 5-8 se vor desfășura pe 14 septembrie, iar finala și meciul pentru locul 3 – pe 15 septembrie.

Amintim că Naționala Moldovei la fotbal pe plajă a învins reprezentativa similară a Poloniei cu scorul de 6-3, în ultimul meci din etapa preliminară a EBSL 2024, Divizia A, găzduită de țara noastră. Băieții noștri au încheiat etapa preliminară pe prima poziție cu 9 puncte, obținând respectiv toate cele trei victorii, fiind urmați de naționala Poloniei cu 6 puncte, Turcia cu 3 puncte pe poziția a treia și Arabia Saudită, invitatul special al turneului, a ocupat poziția a 4-a.

Share