Fotbal feminin. S-au stabilit finalistele Cupei Moldovei

Fotbal feminin. S-au stabilit finalistele Cupei Moldovei

Astăzi au avut loc meciurile retur din cadrul semifinalelor Cupei Moldovei la fotbal feminin 2024. Agarista CSF Anenii Noi 2020 s-a împus în meciul cu FC Chișinău, cu scorul de 6-0. În celălalt meci al zilei, CS Noroc Nimoreni a cedat în fața echipei Real Succes ȘS11 Pudra Chișinău. Partida s-a încheiat cu rezultatul de 6-2, pentru echipa din capitală. Pe 8 mai, Agarista CSF Anenii Noi 2020 și Real Succes ȘS11 Pudra Chișinău se vor întâlni în ultimul duel al competiției din acest an, ce va determina câștigătoarea Cupei Moldovei la fotbal feminin, ediția 2024.

Rezultatele manșei retur, 1/2 de finală: 

FC Chișinău – Agarista CSF Anenii Noi 2020 0-6

Au marcat: Alina Chirica (52, 84), Ludmila Caraman (56), Eugenia Railean (64), Bianca Druță (74), Alexandra Trofimov (82)

Real Succes ȘS11 Pudra Chișinău – CS Noroc Nimoreni 6-2

Au marcat: Arina Seicaș (2, 24, 40, 76), Stela – Aleina Tez (40), Valeria Tataru (86) / Nicoleta Golan (61), Natalia Miron (73)

Finala Cupei Moldovei la fotbal feminin va avea loc pe 8 mai, începând cu ora 17:00, pe stadionul Zimbru din Chișinău.

Amintim că Agarista CSF Anenii Noi 2020 a cucerit Cupa Moldovei la fotbal feminin în anul 2023. În finala disputată pe stadionul Zimbru din Chișinău, echipa antrenată atunci de Alexei Gladun s-a impus în fața formației CS Noroc Nimoreni, cu un scor de 4-0. Agarista CSF Anenii Noi a mai devenit deținătoarea Cupei în anii 2018, 2019, 2020 și 2022.

Share