FMF se alătură Săptămânii Mondiale a Fotbalului

FMF se alătură Săptămânii Mondiale a Fotbalului

FMF se alătură primei ediții a Săptămânii Mondiale a Fotbalului, ce se va desfășura între 19 și 25 mai 2025, pregătindu-se să celebreze pe 25 mai Ziua Mondială a Fotbalului, instituită anul trecut de Adunarea Generală a ONU.

Ziua de luni, 19 mai, a fost dedicată „Starturilor Vesele”. Copiii și tinerii din satul Musteața, Fălești, alături de jucătorul Naționalei U17, Alexandru Coman, au luat parte la ștafete și jocuri sportive, promovând mișcarea și spiritul de echipă.

Pe parcursul săptămânii, FMF organizează mai multe evenimente ce vor avea loc în diferite centre sportive din țară. Printre activități se numără antrenamente deschise, meciuri amicale, ateliere pentru copii și campanii care promovează incluziunea, fair-play-ul și sănătatea prin fotbal.

Prin aceste inițiative, FMF își propune să consolideze legătura fotbalului cu comunitatea și să încurajeze implicarea tinerilor în sport.

Pentru informații actualizate despre evenimentele dedicate Săptămânii Mondiale a Fotbalului în Moldova, urmăriți site-ul FMF.md și paginile noastre de social media.

Share