Federația Moldovenească de Fotbal la 33 ani de activitate
În ziua de 14 Aprilie 2024, Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a împlinit 33 de ani. Vârsta acestei instituții este puțin mai mare decât vârsta Republicii Moldova, și acest aspect o face deosebită. Echipa TRIBUNA a discutat cu reprezentanții echipei de management al FMF despre prezentul și viitorul Federației și al fotbalului moldovenesc.
TRIBUNA: Vă felicităm cu aniversarea de 33 de ani a Federației Moldovenești de Fotbal și am vrea să cunoaștem mai multe despre prioritățile Dvs actuale și cele viitoare. Haideți să încercăm să facem un diagnostic instituțional scurt al FMF. Cum este Federația la vârsta de 33 de ani – este o instituție matură și puternică, ori mai curând invers?
Pavel Cebanu, Președinte de onoare al FMF:
Puterea oricărei organizații depinde de oamenii din care este compusă. Dacă oamenii sunt maturi și pun interesele instituției din care fac parte peste interesele personale, sau măcar nu mai jos – atunci instituția este puternică și matură.
În 33 de ani FMF a trecut prin diferite etape, au fost etape când echipa a fost mai unită, și au fost etape când nu prea.
Totuși, în acești ani echipa FMF a acumulat experiență instituțională și azi Federația este o instituție puternică și matură. Și are potențial intern să se dezvolte.
Leonid Oleinicenco, Președinte al FMF:
La fel, cred că FMF e o instituție matură. Faptul că reușim să construim parteneriate eficiente și multidimensionale cu FIFA și UEFA, și proiectele care le realizăm împreună sunt apreciate de colegii din FIFA și UEFA, confirmă potențialul echipei FMF. În cadrul proiectelor FMF cooperăm cu autoritățile publice centrale ale țării, cu autoritățile locale, cu echipele pedagogilor din sute de licee, cu reprezentanții companiilor-partenere, cu zeci de mii de copii și cu părinții lor.
Noi suntem recunoscători predecesorilor noștri, care au reușit să întemeieze și să construiască o instituție viabilă, iar acum e rândul nostru să îmbunătățim, să dezvoltăm și să extindem.
Fotbalul nu este un sport obișnuit. Fotbalul este unul din cele mai răspândite fenomene sociale; fotbalul este școală de viață; fotbalul este o competiție intelectuală, și fotbalul actual este o industrie care implică profesioniști din zeci de specialități.
În acest context social și economic, misiunea Federației este promovarea fenomenului fotbalistic în toată țara, construcția unei structuri noi a școlii naționale de fotbal, identificarea a cât mai multe talente și susținerea creșterii lor, promovarea culturii și a valorilor fotbalului.
Serghei Butelschi, Secretar general al FMF, ex-jucător al naționalei RM:
Sunt legat de fotbal de la vârsta de 6 ani, curând se împlinesc 40 de ani. Echipa FMF este casa mea și eu cred că suntem un corp matur. Asta nu înseamnă că nu avem ce îmbunătăți – dimpotrivă, avem foarte multe de îmbunătățit.
Faptul că suntem o echipă matură înseamnă că are cine îmbunătăți.
Azi noi împărțim energia și resursele noastre pe 3 direcții de bază: asigurarea naționalelor cu tot necesarul pentru pregătirea calitativă; crearea unei școli naționale de fotbal mai largi, care să fie în stare să identifice talentele fotbalistice în toată țara și să le ajute să crească; și construcția industriei naționale a fotbalului.
În toate procesele și acțiunile ne străduim să antrenăm cei mai talentați oameni. Oameni dedicați fotbalului, care trăiesc după principiile și valorile fotbalului. Oameni care știu să coopereze în echipă, să își respecte și să își ajute colegii. Oameni care totdeauna preferă să fie parte a soluției, și nu parte a problemei.
Valerii Katînsus, ex-jucător al naționalei RM:
Eu judec despre maturitatea instituției după prioritățile care instituția și le setează și cum instituția se implică în rezolvarea problemelor societății.
Fotbalul într-adevăr e un fenomen social și nu poate fi privit aparte de societate. Toate problemele societății neapărat se vor reflecta și în fotbal.
Faptul că Federația promovează fotbalul în toată țara și aduce mai aproape de copii posibilitatea de a practica fotbalul – este o activitate mai mult socială, decât sportivă.
Cu cât mai multe oportunități vor avea oamenii în Moldova, cu atât mai puțini vor pleca din Moldova.
Cu cât mai mulți oameni vor trece prin școala fotbalului, cu atât vom avea mai mulți oameni disciplinați, capabili să lucreze în echipă și să se ajute. Asta înseamnă că vom avea o societate mai unită și mai educată – pentru că fotbalul educă.
Și evident, anual vom găsi mai multe talente noi. Fotbalul național va deveni mai spectaculos și mai valoros. Industria fotbalului din Moldova va deveni mai puternică. Și Naționalele Republicii Moldova vor avea prestații mai frumoase.
Diana Bulgaru, Președinta Ligii Feminine de Fotbal:
Eu cred că FMF este o echipă matură, pregătită să determine trecerea fotbalului moldovenesc la o etapă calitativă nouă.
Mie îmi place că noi discutăm despre viitorul fotbalului moldovenesc nu mai puțin decât despre prezentul lui. Asta este o dovadă a maturității echipei noastre.
Cât de mult nu ne-am strădui, oricum nu putem schimba radical prezentul. În schimb, dacă înțelegem bine ce anume trebuie să schimbăm ca fotbalul nostru să devină mai spectaculos, mai atractiv și mai competitiv, și întreprindem azi măsurile potrivite – atunci putem schimba radical viitorul fotbalului moldovenesc.
Cred că echipa Federației merge pe calea corectă și a formulat priorități corecte.
T.: Cum vedeți viitorul fotbalului moldovenesc și viitorul Federației? În genere poate fi fotbalul nostru competitiv cu fotbalul puterilor mari din fotbal precum Franța, sau Argentina, sau Spania?
Pavel Cebanu:
Viitorul va fi mai bun, dacă noi azi vom munci pentru viitor. Asta înseamnă că trebuie să investim în viitor, să nu ne gândim doar la prezent. Susțin viziunile și acțiunile echipei de management a FMF, în special proiectele dedicate copiilor. Într-adevăr, trebuie să atragem cât mai mulți copii pe terenul de fotbal și trebuie să investim în educație și antrenare.
Leonid Oleinicenco:
Fotbalul nu este un spectacol care se desfășoară după un scenariu strict. Fiecare meci e impredictibil, și e făcut de jucătorii de pe teren și de antrenori. În fotbal contează egal pregătirea fizică, intelectuală și morală – toate au impact asupra rezultatului. Deci competiția se desfășoară pe toate direcțiile.
Fotbalul permanent generează surprize cum a fost victoria Sheriff Tiraspol asupra Real Madrid în Septembrie 2022.
Nu e corectă aprecierea meciului numai după scor – suporterii vin la meci după spectacol. Și fotbalul e o acțiune colectivă – acțiune în care toți sunt echipă: jucătorii de pe teren și cei de pe banca de rezervă, antrenorii și medicii, finanțatorii și suporterii – toți au rolul lor în producerea spectacolului. Ăsta e fotbalul și asta e cultura fotbalistică.
Fără îndoială putem crește competitivitatea fotbalului moldovenesc și anume pe asta e concentrată echipa Federației.
Modernizăm și extindem infrastructura fotbalistică, instruim antrenori, creăm echipe de fotbal și le oferim echipamentul necesar, organizăm competiții, construim parteneriate cu mediul de afaceri, colaborăm cu autoritățile pentru a îmbunătăți cadrul legal național, și lărgim cooperarea cu FIFA și UEFA – toate acțiunile noastre sunt focusate pe crearea oportunităților noi de dezvoltare.
Serghei Butelschi:
E adevărat că în fotbal competiția se produce și pe dimensiunea pregătirii fizice, și pe dimensiunea intelectuală, și pe dimensiunea motivațională. Fotbalistul pe durata unui meci ia sute de decizii și el trebuie pregătit să găsească cele mai potrivite decizii. Iar legătura între jucători și suporteri este cea mai mare sursă de motivație.
Fotbalul moldovenesc poate fi mai competitiv și pentru asta trebuie toți să facem pași înainte. Federația va extinde infrastructura fotbalistică și va determina creșterea numărului de echipe de fotbal de copii. Vom instrui antrenori și în genere vom pune un accent deosebit pe procesul educațional. În câțiva ani școala națională de fotbal va genera mai multe talente decât în prezent.
Dar jucătorii totdeauna vor avea nevoie de susținerea suporterilor, în special au nevoie de această susținere când jocul nu a reușit. Cu cât mai puternică va fi legătura între echipe și suporteri, cu atât jucătorii vor fi mai motivați să facă jocul spectaculos, și cu atât mai competitiv va fi fotbalul nostru.
Valerii Katînsus:
Fotbalul e și scoală și artă, de asta educația este cheia succesului în fotbal. Oamenii care iubesc fotbalul trebuie să învețe să joace în echipă. Iar asta înseamnă să ajuți colegii, să respecți antrenorii și suporterii, să fii disciplinat și să muncești cinstit, și să respecți adversarii. În fotbal nu există dușmani – cei care se dușmănesc, încă nu au înțeles învățătura fotbalului.
Fotbalul nu ne învață să fim egoiști sau să fim obraznici – asta nu e despre fotbal.
Cu cât mai puternică e școala de fotbal, cu cât mai mult vom investi în educație, cu cât mai cinstit și mai responsabil fiecare își va face treaba – cu atât fotbalul moldovenesc va avea succes mai mare.
Cred că în anii următori Federația trebuie să se concentreze pe educație – așa vom construi o școală de fotbal mai puternică. Atunci vom avea un fotbal profesionist mai puternic, echipele naționale vor fi mai competitive și suporterii vor fi mai satisfăcuți.
Diana Bulgaru:
Cred că viitorul trebuie construit, nu așteptat. Nu e suficient să avem viziuni, trebuie să acționăm – pentru că viziunile fără acțiuni sunt vise.
Echipa FMF acționează și eu sunt optimistă în legătură cu fotbalul național.
Sunt bucuroasă că reușim să contribuim la construcția terenurilor de fotbal în localitățile țării, să donăm echipamente și să instruim antrenori și să aducem pe terenul de fotbal zeci de mii de copii, care lasă telefonul și calculatorul și învață coopereze în echipă, învață disciplină personală și muncă cinstită. Aceste calități vor ajuta unii copii să devină fotbaliști profesioniști, și pe toți îi vor ajuta să se integreze mai bine în societate și să fie utili societății.
Leonid Oleinicenco:
FMF este o asociație obștească. Noi credem că succesul unei asociații trebuie măsurat prin numărul de oameni care beneficiază de acțiunile asociației.
După această logică noi elaborăm proiectele noastre și încercăm să estimăm câți oameni și câte comunități vor beneficia de rezultatele eforturilor noastre.
Un exemplu relevant este programul “Fotbal în Școli”. În prezent, de rezultatele activităților noastre din cadrul acestui program beneficiază peste 22 000 copii, din peste 250 de localități ale Republicii Moldova. Peste 500 de pedagogi au trecut prin procesul de instruire și au primit setul de echipamente necesare pentru a desfășura lecții de educație fizică prin fotbal.
Și totuși suntem doar la început de drum.
Urmează să extindem infrastructură fotbalistică în toată țara, să organizăm competiții care vor implica copii și adolescenți din toate raioanele țării, să lărgim cooperarea cu autoritățile și cu mediul de afaceri, și să creăm circumstanțe în care fotbalul nostru va deveni o industrie similară cu modelele frumoase din țările europene.
Vă mulțumim pentru informație și pentru timpul acordat.
Portalul TRIBUNA urează echipei FMF multă inspirație, energie și succese!